24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Trăim de 29 de ani într-un provizorat devenit cronic. Avem pentru prima oară senzația de stabilitate în provizorat, de unde și maxima extrasă din lumea reală: ”La noi provizoratul ține mai mult decât veșnicia”.
Sunt și lucruri preluate sub formă de ”dat”, de enunț axiomatic, de genul ”așa ne-a fost să ne fie”. De destin implacabil, fundamentat pe valorile mioritice ale crezului nostru strămoșesc, păstrat cum mai sunt păstrate moaștele sfinților, supuse închinăciunii noastre, bandajată cu rugi fierbinți adresate lui Dumnezeu să ne mai aibă o dată în pază. Pocăința acestui popor, sinceră și cu semne profunde de îndreptare, face vizibilă curățenia inimii, sinceritatea spiritului, astfel încât, indiferent de vremurile grele, prin care este mânat să treacă, asemenea turmei lui Iisus Hristos, de fiecare dată, la ceas de întrebări, se găsește răspunsul care ne salvează, răspunsul care face din noi acel popor ales de Dumnezeu.
Radiografia în profunzime a românului trece la modul fericit de pojghița ce-i acoperă existența, acest strat superficial pe care vremurile au reușit să solidifice o crustă inestetică sub formă de platoșă, de protecție împotriva intemperiilor pudibunde și grobiene cu care viața de zi cu zi este inundată.
Pentru a ajunge în miezul fierbinte al lucrurilor, acolo unde este purificată esența adevărată a spiritului nostru de popor multimilenar, chiar dacă, în forma sa modernă, suntem printre cele mai tinere popoare ale Europei, aniversând anul acesta centenarul, trebuie să ne debarasăm de superficialitatea spectacolului senzațional și facil pentru a ne concentra asupra vieții în expresia ei serioasă și demnă de a fi luată în seamă pentru a fi ţinută minte.
Memoria este darul cel mai de preț al celor care fac ceva pentru țară, pentru colectivitate, a celor care știu că energia lor poate zidii și poate duce mai departe valorile naționale într-o lume în care naționalul este propus a fi privit ca o etapă spre globalizare, marea oală a lumii la această oră, în care sunt puse laolaltă și amestecate valorile naționale ale statelor lumii. Evident că nu așa trebuie gândită și explicată globalizarea. Nu vorbim despre o singură oală, putem vorbi însă despre rafturile unei gigantice biblioteci, în care fiecare națiune are rezervate rafturi distincte, astfel încât biblioteca în sine poate fi considerată a fi tezaurul gândirii universale, memoria valorilor mondiale, ce pot fi accesate de toți, asemenea unui bun comun universal.
Nu am înțeles noi până acum de ce preferăm să fim un popor stupid, un popor plin (până la refuz) de cunoscători, de pricepuți în toate. În general, putem spune, suntem un popor superficial, entuziasmat de strălucirea pietrelor viu colorate, al spectaculosului, dorind cu prisosință tabloidizarea vieții, în detrimentul unei analize ferme, chiar dacă rigiditatea ei ne-ar întrista, ne-ar smulge zâmbetul miştocărelii de pe buze, trimițându-ne la adevărata muncă, în spațiul în care s-ar produce vizibila plus valoare (în condițiile unei piețe de desfacere competitivă).
Memoria faptelor noastre este de fapt memoria care ne judecă, cu sau fără voia noastră, cu sau fără dreptul nostru de a face recurs la memorie. De regulă judecata se desfășoară după principiile Judecății de Apoi, unde cel judecat este chemat să ia seama de pedeapsa pe care va trebui să o execute, fără a mai avea o a doua șansă, fără a i se mai rezerva șansa salvării. Dincolo de această pedeapsă supremă suntem pierduți în disperarea pe care o lăsăm în urmă. Nimic nu ne poate face să credem că noi suntem deasupra comunității din care venim. Că decizia noastră ne aparține nouă, cei care suntem în măsură să vorbim în numele celor mulți, dar a cărei decizie să ne aparține, așa cum ne aparțin doar nouă: șosetele, lenjeria intimă sau batista. În spațiul acestora se întâmplă marea dezamăgire, marea despărțire între cei aleși și cei care aleg. Încă nu ne-am obișnuit că marea calitate a alesului este aceea de a reprezenta comunitatea care l-a ales sau în numele căreia a fost ales. Responsabilitatea gesturilor politice se măsoară cu efectele pe care aceasta le-a produs asupra comunității din care provine, fără a neglija ”capul de locuitor” al alegătorului.
Dar, există un ”dar” care poate încurca explicațiile și alegerile. Demnitatea omului politic nu poate fi înghițită de ”disciplina de partid”, mai ales când câmpul politic se mută din Parlament în stradă, mai ales când aceste inadvertențe sunt mai apoi demonstrate de viață ca fiind de partea ”răzvrătitului”. În aceste condiții cel care pierde este partidul în profunzimea sa, prin dezamăgirea, lehametea și neîncrederea produse deja în masa electoratului propriu. A luat-o partidul hăis! Vizitiul a lăsat hățurile libere, pentru a se hârjoni cu cei din căruța sa.
ADI CRISTI
