AȘA CEVA NU EXISTĂ

Am atins punctul maxim al absurdului în relația stat-salariat. După ce zgomotul alămurilor și al tobelor anunțau culegerea roadelor revoluției fiscale, ceața, prin care întregul popor se strecura, nu ne lăsa să ne privim în ochi, să ne vedem sinceritatea și bunăvoința cum ne țin companie, cum ne încurajează și ne felicită, chiar pentru ceea ce suntem, de fapt, pentru ceea ce am ajuns.

Spațiul mioritic nu se dezminte. Devine din ce în ce mai imprevizibil, din ce în ce mai bun prieten cu absurdul, cu imposibilul, cu acel fanatism al lucrurilor fără noimă, indiferent de situația la care ne raportăm.

Avem o majoritate politică pe care ne încăpățânăm să nu o mai recunoaștem sau să ne fie indiferentă față de prostiile făcute, dar ne asumate. Suntem hipnotizați de acea ”disciplină de partid” care a ajuns să joace rolul dictaturilor, depășindu-și nevoia glasului unitar, care să iasă la suprafață, care să aibă coeziunea și forța slujirii interesului național și doar a acestuia, fiind excluse prizoneratele orgoliilor rănite, vanităților primitive ale acelor lideri care și-au pierdut ”uzul rațiunii”, confundând țara cu moșia lor personală lăsându-se subjugați de  interesele obscure și oneroase în slujba cărora au fost descoperiți că și-au pus toate energiile. Țara la această oră, datorită marilor confuzii strecurate pe sub pragurile cancelariilor europene (tot de noi, românii, cei care nu ezită să-și trădeze patria, în spatele sloganului:  ”Doar omorând-o o mai pot ajuta!- ne aduce în situația de a ne considera străini în propria noastră țară. O astfel de remarcă poate fi argumentată prin locul la inima guvernanților a investitorilor străini, cei care au început să facă regula în economia, finanțele, băncile, serviciile, bogățiile solului și ale subsolului.

În aprilie 2010, când președintele de atunci al României, Traian Băsescu, a anunțat tăierea salariilor tuturor bugetarilor cu 25% (și micșorarea veniturilor unui cetățean cu aproape 45%) am scris că președintele jucător al României, pentru a salva țara dintr-o criză ce se anunța atunci a fi iminentă, și-a sacrificat poporul.

Astăzi, mai pervers, mai pe ocolite, mai cu mâna cetățeanului se poate vorbi de aceeași atitudine a guvernanților. Revoluția fiscală s-a dovedit a fi plină de capcane, plină de găuri negre, plină de Twin Picks-uri, de sălașe negre, prin care cade poporul român, ajuns să fie mai mult decât au fost în istorie sclavii, sau robii de pe la noi.

Sclavul și robul pentru cea ce făceau aveau casă, masă și beneficiau de favorurile stăpânilor, atunci când buna purtare era stimulată. Acum, salariatul la stat nu numai că nu primește un salariu, care să fie măsura muncii sale, ci este obligat să aducă bani de acasă, pentru a-și plăti dările la stat. Este incredibilă această foame de bani pentru buget, este incredibilă cât de inumani au ajuns să fie guvernanții, din moment ce sunt posibile, cu titlu de lege (ordonanțe de urgență) astfel de anomalii!

Ministrul Muncii și Justiției Sociale (penibilă schimbare de denumire a ministerului, în condițiile crase ale nejustiției sociale, pe care o face această umbră a social-democrației românești care a ajuns să fie PSD) a ajuns să se bâlbâie, să invite la ea pe toți cei care se consideră vitregiți de aplicarea noii legi a salarizării unice. Vinovații nu se găsesc dezastroasa pregătire a aplicării acestei importante legi, ci în aplicarea greșită a ceea ce au gândit oamenii de la minister. În același timp, salariații României se trezesc cu ciudata realitate fantasmagorică prin buzunare, cu tot felul de gândaci, râme, viermi sau chiar cu șerpi, fără a reuși să simtă și altceva decât scârbă. O majorare cu 25% a salariului bugetarilor de la 1 ianuarie 2018, anunțată cu surle și trâmbițe din programul de guvernare al PSD s-a dovedit a fi o mare șmechereală, o glumă de prost gust, un bâlci specific teleormănenilor și craiovenilor, cei care și-au scos toți oltenii din case și i-au dus pe câmp, să le crească astfel vechimea în câmpul muncii. Olguța Vasilescu ne-a creat cel mai lung banc cu olteni, mai lung decât podul pe care oltenii l-au făcut peste Olt, el nefiind transversal, ci longitudinal, de-a lungul Oltului, de la izvoare și până la vărsare.

Deja celebra majorare cu 25% ne-a pus în situația nu să luăm bani mai mulți, ci să aducem bani de acasă. Noroc că Olguța Vasilescu este rudă cu Sucă. Altfel, am fi nevoiți să credem că o asemenea prostie poate fi și adevărată. Să ne amintim de girafa la care se uita Sucă, neamul Olguței, strigându-i lui Nea Marin: Așa ceva nu există!

ADI CRISTI