Proiectul de lege privind implementarea sistemului RO-ALERT, de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă, merge la vot în Camera Deputaţilor, după ce astăzi a primit raport favorabil în Comisia pentru tehnologia informaţiei. Prezent la dezbateri, secretarul de stat în ministerul de interne, Raed Arafat, a declarat că sistemul va deveni funcţional în aproximativ două-trei luni, după ce va ajunge la capacitate maximă. El a explicat că RO-ALERT nu va fi declanşat la fiecare cod galben sau portocaliu, ci doar în anumite situaţii de urgenţă. „Rolul RO-ALERT este alertarea când e ceva foarte grav, o viitură, de exemplu, care ştim că urmează să ajungă la un număr de sate. Într-adevăr, atunci, în zona respectivă se transmite alertă pentru populaţie. O schimbare de vreme care e detectată de ANM, cum a fost la Timişoara, o furtună care este de scurtă durată şi de foarte mare putere, justifică să dăm alerta pe zona respectivă. Dacă, de exemplu, se întâmplă o situaţie cum ar fi un cutremur, pe care nu îl alertăm înainte, dar sistemul poate fi folosit pentru mesaje transmise populaţiei post-eveniment despre modul în care să se comporte, ce urmează şi aceste aspecte care atunci, într-adevăr, poate că vom folosi mai multe mesaje de comunicare cu populaţia”, a declarat Raed Arafat. Proiectul de lege privind implementarea sistemului RO-ALERT a fost adoptat de Senat la sfârşitul anului trecut, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz. (sursa: RRA)