În urma ninsorii din noaptea de miercuri spre joi şi a stratului gros de zăpadă depus pe carosabil, care a făcut impracticabilă circulaţia autovehiculelor, două şcoli din judeţul Iaşi şi-au suspendat astăzi cursurile, informează conducerea Inspectoratului Şcoalr Judeţean, într-un comunicat de presă. Este vorba despre Școala Gimnazială Strunga, unde învață 417 elevi, și de Școala Gimnazială Ursoaia (structură a Școlii Gimnaziale Românești), unde sunt înscriși 44 de elevi. În toate celelalte unități de învățământ, cursurile se desfășoară conform programului, au precizat reprezentanţii inspectoratului. Conducerea IŞJ ţine permanent legătura cu conducerile unităţilor şcolare, aflându-se, de asemenea, în contact direct permanent cu Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, în legătură cu situaţia actualizată a deszăpezirii drumuriulor din localităţile judeţului. Potrivit meteorologilor, vremea în judeţul Iaşi în perioada următoare se va ameliorar, ninsorile vor înceta, iar temperatura aerului va cunoaşte o creştere uşoară. (E.M.)