Comisia Europeana a aprobat un nou medicament pentru tratarea unei forme rare si agresive de cancer de piele

Comisia Europeană a aprobat comercializarea unui medicamentpentru tratarea carcinomului cu celule Merkel în fază metastatică, o formă rară și agresivă de cancer de piele, informează un comunicat de presă sosit pe adresa redacției SănătateaTV.ro.

Potrivit documentului, medicamentul a primit autorizație de comercializare pentru cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, dar și pentru țări precum Norvegia, Liechtenstein sau Irlanda.
După ce, la începutul anului 2017, am reușit să primim aprobarea rapidă a FDA pentru a comercializa medicamentul pe piața din Statele Unite ale Americii, aprobarea la nivel european continuă eforturile noastre de a face medicamentul disponibil pentru toți pacienții care au nevoie de el, indiferent de unde se află în lume”, a declarat Liz Barrett, președintele uneia dintre companiile care a dezvoltat produsul.
Aprobarea produsului medicamentos de către Comisia Europeană are la bază date rezultate dintr-un studiu clinic internațional, desfășurat în  mai multe centre.
Potrivit datelor citate în comunicatul de presă, anual, aproximativ 2.500 de europeni sunt afectați de carcinomul cu celule Merkel (MCC), iar intre  6 și 12% dintre aceștia sunt diagnosticați în faza metastatică.
Carcinomul cu celule Merkel în fază metastatică este o boală rară și agresivă în care celulele canceroase se formează la nivelul pielii, în apropierea terminațiilor nervoase. Carcinomul cu celule Merkel este, adesea, cunoscut sub denumirea carcinom neuroendocrin al pielii sau cancer trabecular care debutează în acele zone ale pielii care sunt cel mai multe expuse la soare, cum ar fi capul, gâtul sau membrele.
Printre factorii de risc care duc la declanșarea acestui tip de cancer se numără expunerea la soare și infecția cu polyomavirusul Merkel. Bărbații cu vârste de peste 50 de ani, sunt cei mai predispuși să dezvolte boala.

 

Sursa: SanatateaTV