CONCERT AL FILARMONICII ȘI CAMPIONAT DE DANS, ÎN WEEK-END, LA PALAS

 

Un week-end cu muzică și dans se anunță la Palas. Melomanii sunt invitați la un concert susținut de Filarmonica de Stat „Moldova” Iași, iar dansul va face spectacol, sub toate formele sale.

 

Pentru cei ce iubesc baletul, vineri, 16 februarie 2018, de la ora 18.00, se va desfășura un spectacol oferit de micuțele balerine de la Prime Agency. Echipate cu poante și tutu, fetițele care adoră baletul îi vor cuceri pe cei prezenți cu delicatețea mișcărilor lor.

Palas îi invită din nou pe ieșenii de toate vârstele la un regal al muzicii de calitate. Sâmbătă, de la ora 19.00, Atriumul va găzdui concertul „Din dor de dragoste”, susținut de Filarmonica de Stat „Moldova” Iași. Pe scenă vor urca artiștii Corului Academic „Gavriil Musicescu”, coordonat de dirijorul Doru Morariu. Vocile impresionante vor fi acompaniate la pian, de Adina Alupei și Răzvan Pîrvu, și la chitară, de Eduard Egyed. Invitații speciali vor fiactorii Mihaela Arsenescu Werner și Octavian Jighirgiu. Concertul este dedicat îndrăgostiților, care își sărbătoresc sentimentele în luna februarie. Astfel, programul va include partituri romantice, lucrări semnate de M. Negrea, Al. Velehorschi, L. Alexandru, I. Ivanovici, L. Webber, H. Arlen, J. de Sousa, H. Mancini, Fr. Lai, N. H. Brown, B. Anderson și J. C. Fogerty.

Duminică va fi o zi dedicată artei coregrafice. De la ora 11.00, în Atriumul Palas Mall va avea loc „Palas Dance Cup”. În competiția ritmică s-au înscris numeroși participanți din întreaga regiune și nu numai, din dorința de a cuceri titlul de cei mai buni dansatori. Campionatul se desfășoară pe categorii de vârstă și pe secțiuni tematice. Astfel, tinerii artiști vor concura la dans sportiv, popular, de caracter, tematic, clasic, contemporan, fantezie coregrafică, majorete, rock and roll, gimnastică ritmică și aerobică, zumba și street dance. Câștigătorii vor fi desemnați în urma jurizării, ținându-se cont de ritmică, muzicalitate, expresivitate, impresie artistică, coregrafie și chiar de costume.