A mai rămas un singur hop: ACS Poli Timişoara – CSM Poli Iaşi 1-2 (0-2)

CSM Politehnica Iaşi continuă marşul pentru calificarea, în premieră, în play-off, după ce a învins, duminică seara, pe Stadionul „Dan Păltinişanu”, pe ACS Poli Timişoara cu scorul de 2-1 (2-0), în urma reuşitelor lui Platini (min. 11) şi Andrei Cristea (min. 26), respectiv Vaşvari (min. 88 – din penalty). Oaspeţii au început în forţă meciul, fiind decişi să tranşeze cât mai repede soarta întâlnirii, luru care s-a şi întâmplat, elevii lui Flavius Stoican reuşind să se distanţeze imediat de adversari pe tabela de scor. În afara celor două goluri reuşite de ieşeni, prima parte a jocului a mai consemnat cartonaşul galben primit de Andrei Cristea (min. 29), în urma unui fault în atac, motiv pentru care căpitanul oaspeţilor va rata duelul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu Viitorul. Mulţumiţi de scorul de pe tabelă, oaspeţii nu au mai ameninţat serios poarta lui Straton în repriza a doua, mulţumindu-se să se apere supraaglomerat. Meciul se îndrepta către o victorie fără dubii a Iaşului, când la o fază care nu anunţa nimic, Frăsinescu îl faultează în careu pe Mihai Roman, penalty-ul fiind transformat cu precizie de Vaşvari. Gazdele se aruncă apoi în atac pentru a obţine egalarea, însă „reduta” moldovenilor rezistă şi Iaşul obţine trei puncte extrem de importante în cursa pentru prinderea locului de play-off. Au evoluat echipele: ACS Poli Timişoara: Straton – Ciucur, Khubutia (min. 33 Enescu), Melinte, Oliva – Vaşvari, Artean – Bîrnoi, Munteanu, Popovici (min. 81 Croitoru) – Drăghici (min. 60 Mihai Roman); CSM Poli Iaşi: Rusu – Bosoi, Mihalache (min. 77 Jagodinskis), Frăsinescu, Panţîru – Cioinac, Qaka – Platini (min. 86 Gavrilă), Jo, Zaharia – A. Cristea (min. 60 Cisse). În urma acestui succes, ieşenii au urcat pe locul 6 în clasament (loc de play-off), înaintea ultimului meci din etapa a 25-a, programat luni, de la ora 20.45, la Oviudiu, între Viitorul şi FC Botoşani. Pentru a se califica în play-off, elevii lui Flavius Stoican trebuie să învingă sâmbătă, 24 februarie, de la ora 19.45, în Copou, pe Viitorul, în ultima etapă a sezonului regulat al Ligii 1. (Edmond Macri)