24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Se simte nevoia acestui remember necesar confirmării locului în care am ajuns. Un fel de lăsată privire în urmă, de-a lungul drumului, întâmplărilor și faptelor, dar mai ales a oamenilor care au fost, cu care ne-am întovărășit sau ne-am întâlnit accidental. Noi și restul personajelor, rânduite doar în spatele anilor ce au trecut, cum ne mai sunt stivuiți sacii cu faptele noastre sub formă de viață adunată, de memorie vie pusă la păstrat.
Avem nevoie de această oprire, de această tihnă pusă la povestit, la repetat întru o cât mai detașată analiză a vieții noastre cele de toate zilele, scoasă de pe focul timpului prezent și lăsată să vorbească din ceea ce am reușit noi să înțelegem. Această poate fi considerată o repetiție generală, o vizionare a ceea ce ținerea de minte a istorie va aduna în paginile ei o etapă de viață în care fiecare din cei prezenți au această datorie de a se îngriji să ofere adevărului cea mai bună poziție în prim planul întâmplărilor care nu au ezitat să-i cuprindă.
În timp ce afară ninge, spectacolul iernii încearcă să fie stricat de spectacolul grotesc al celor care acuză suprapus peste zbaterea celor care încearcă să se apere. Centrul atenție nu mai este dominat de frumusețile anotimpului (nu se mai vorbește despre cruziile unei ierni care continuă să ucidă) ci pur și simplu suntem hipnotizați de ce s-ar putea întâmpla cu noi, cu libertatea noastră, cu tot ceea ce s-a câștigat la Revoluție, atunci de când începem să vorbim cu voce tare, în public, despre drepturile și libertățile cetățeanului. Dacă în 1990 au fost necesare luarea a peste 1400 de vieți omenești, sub formă de plată, de jertfe pentru a avea acces la democrație, la un stat de drept, astăzi cei care au pus stăpânire pe putere, atât în statul de drept, cât și în statul paralel, își demonstrează intenția de a nu mai pleca din fața măcelăriei, atâta timp cât au dat de gustul cărnii, au simțit pe propria lor piele ce înseamnă să ai cuțitul și pâinea în stăpânire, dar mai ales să decizi de unul singur cum se împart resursele. Cine ia și cine nu. Cine ar trebui să fie cu tine, să-și netezească calea și cine să fie scos din drum, trimis în prăpastie sau pur și simplu abandonat, în eventualitatea când acesta înțelege de unul singur că de el nu mai este nevoie pe tabla de șah politic.
Indiferent de ce se încearcă astăzi să se spună, să se paseze vinovății ale greșelii originale, este necesară fireasca mea culpa și asumarea pașilor greșiți cu nume și prenume. Personalizarea erorilor este o etapă necesară maximizării responsabilităților, astfel încât drumul înainte să propună nu numai beneficiile funcție, cât și responsabilitatea pe care cel ales sau numit va trebui să și-o asume, nu doar din politețe, cât mai ales dintr-o sumă de obligații ce au în spatele lor pedepse pe măsură.
Marele jucător din ultimii 30 de ani din spațiul politic nu poate fi altcineva decât clasa politică. Dacă ar fi să alegem drept studiu de caz clasa politică de la Iași, zonă importantă a spațiului românesc, care a avut tot timpul capacitatea de a livra țării valori incontestabile individuale, dar și de grup, sub formă de mișcări de idei, putem sesiza că în cei 29 de ani de politică la baionetă Iașul a produs un număr de 154 de politicieni, membri ai Parlamentului României, din 1990 și până în 2020.
Dintre aceștia doar trei au reușit performanța de a fi prezenți în Parlament cinci mandate. Varujan Vosganian (care continuă cursa), Ioan Solcanu și Anghel Stanciu. Urmează trei parlamentari cu câte patru mandate (Petru Movilă, Dumitru Oprea, Vasile Mocanu) și trei parlamentari cu câte trei mandate (Tudor Ciuhodaru, Traian Dobre și Relu Fenechiu).
M-am oprit la trei mandate, considerând că un mandat este o pură întâmplare, o conjunctură fericită, în timp ce două mandate nu oferea împricinatului decât o prelungire a unor jocuri pe care contribuția lui la fondurile de campanie electorală continuau să fie necesare pentru partid, chiar dacă el, ca parlamentari, nu aducea nici un plus de valoare grupului parlamentar.
Din categoria celor cu două mandate, nu putem să nu-l a intim pe Vasile Lupu, țărănistul care a marcat perioada 1992-2000, chiar dacă sfârșitul PNȚCD a fost unul dramatic, cu un deces pe care nici comuniștii nu și l-au putut asuma în galeria trofeelor lor de toată lauda. Să-i mai amintim pe Dumitru Calancea 1990-1996), Ion Mogoș (1996-2004), Cristian Adomniței (2004-2012).
Cunoscându-ne oamenii aleși în cel mai democratic mod, prin alegeri libere postdecembriste, putem să începem tot felul de analize comparatiste, cu autorul cărora să înțelegem dacă am avut mână bună trimițându-i să ne reprezinte, să lucreze pentru noi.
Avem deci de luat în analiză pe Varujan Vosganian, Ioan Solcanu, Anghel Stanciu, Petru Movilă, Dumitru Oprea, Vasile Mocanu. Tudor Ciuhodaru, Traian Dobre, Relu Fenechiu, Vasile Lupu, Dumitru Calancea, Ion Mogoș, Cristian Adomniței.
ADI CRISTI
