Cererile unice de plată aferente anului 2018 se depun la centrele judeţene şi locale APIA, în perioada 1 martie – 15 mai

Cererile unice de plată aferente anului 2018 se depun la centrele judeţene şi locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în perioada 1 martie – 15 mai, însă completarea declaraţiei de suprafaţă şi a celei pentru sectorul zootehnic se va realiza electronic, folosind aplicaţia IPA-Online, a anunţat, marţi, APIA.

„România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi şi a măsurilor de sprijin ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv: schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal şi zootehnic, schema simplificată pentru micii fermieri, ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic”, precizează APIA într-un comunicat remis AGERPRES.

De asemenea, fermierii pot primi fonduri europene şi pe măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020).

Potrivit sursei citate, în Campania 2018, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. „Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic. Acelaşi principiu se aplică şi pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declaraţie sector zootehnic, împreună cu funcţionarul APIA, în aplicaţia dedicată sectorului zootehnic”, arată comunicatul agenţiei.

Instituţia precizează că fermierii vor depune o singură cerere unică de plată, chiar dacă aceştia deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Astfel, cererile se depun la Centrele judeţene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Potrivit APIA, documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii. Arendatorul, concedentul, locatorul şi/ sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul arendat sau animalele împrumutate spre folosinţă.

De asemenea, fermierii care beneficiază de rentă viageră pentru suprafeţele arendate/ înstrăinate conform Legii nr. 247/ 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de plată pentru terenul arendat sau înstrăinat.

„Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată şi ajutoarelor naţionale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare. În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte şi cerinţele specifice pachetelor solicitate la plată şi cerinţele de bază conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020”, menţionează APIA.

Conform legislaţiei în vigoare, sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare şi/ sau, după caz, să deţină un număr minim de animale. Pentru legumele cultivate în sere şi solarii, suprafaţa minimă a exploataţiei trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafaţa minimă a parcelelor de 0,03 ha.

„Pentru a beneficia de subvenţii, solicitanţii (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte adeverinţa eliberată de către unităţile administrativ-teritoriale, conform înscrierilor din registrul agricol. La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conţin zone de interes ecologic, precum şi a animalelor. Facem precizarea că aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii Unice de Plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii. Terenurile care nu fac parte din circuitul agricol pentru întregul an de cerere nu sunt eligibile la plată”, se mai arată în comunicatul APIA.

Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată şi măsurilor de sprijin aferente Campaniei 2018 trebuie să respecte normele de ecocondiţionalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.

Nu în ultimul rând, APIA recomandă fermierilor să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi conform invitaţiei primite, pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2018.AGERPRES