Breaking News

Percheziţii ale procurorilor DNA la Facultatea de Textile. Oamenii legii au ridicat mai multe documente

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descins miercuri, 21 februarie, la sediul Facultăţii de Textile Pielărie şi Management Industrial din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, de unde au ridicat mai multe documente, ca urmare a deschiderii unui dosar care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2016-2017. Potrivit unor surse judiciare, în cauză ar fi vorba despre o serie de achiziții prin intermediul fondurilor europene, în cadrul acţiunii, procurorii ridicând mai multe documente din Decanatul Facultății de Textile. Într-un comunicat de presă, remis în cursul după amiezii de Biroul de Informare și Relații Publice a DNA se precizează că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2016-2017. „În cursul zilei de 21 februarie 2018, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate opt percheziții domiciliare într-o singură locație, situată în municipiul Iași, instituție publică. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul DNA. În replică la comunicatul DNA, conducerea Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” a transmis, tot prin intermediul unui comunicat  de presă, faptul că, în baza dosarului de urmărire penală nr. 157/P/2016, procurorii DNA au solicitat în dimineața zilei de miercuri, 21 februarie, o serie de documente de la sediul Facultății de Textile, Pielărie și Management Industrial a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, majoritatea din perioada 2010-2016. „Conducerea universității i-a asigurat pe ofițerii judiciari și procurori de întreaga colaborare și va răspunde cu promptitudine tuturor solicitărilor pe durata anchetei”, se afirmă în încheierea comunicatului de presă al conducerii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”. (E.M.)