Președintele Klaus Iohannis a reacționat, joi seară, după anunțul ministrului Justiției, Tudorel Toader, privind declanșarea procedurii de revocare a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Astfel, șeful statului a anunțat că este „mulțumit” de activitatea DNA și a conducerii sale și că „se impune o analiză aprofundată” a raportului prezentat de Tudorel Toader. „Din cauza lipsei de claritate în prezentarea Raportului privind activitatea managerială a DNA și având în vedere că evaluarea activității DNA și a conducerii acestei instituții de către Președintele României diferă de cea a ministrului Justiției, se impune o analiză aprofundată a acestui document, care urmează să fie realizată la nivelul Administrației Prezidențiale de către departamentele de specialitate. În repetate rânduri, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, s-a declarat mulțumit de activitatea DNA și a conducerii sale, punct de vedere pe care și-l menține în continuare”, se precizează într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. Potrivit sursei citate, președintele Iohannis „va uza de toate prerogativele constituționale pentru asigurarea funcționării unei justiții independente și pentru consolidarea statului de drept”.
Related Articles
USLIP Iaşi solicită Inspectoratului Şcolar Judeţean suspendarea manifestărilor colective în şcoli
24 februarie 2020 14:03
Obama: Prezența Marii Britanii în Uniunea Europeană amplifică vocea Londrei în lume
22 aprilie 2016 10:48
Check Also
Close
-
Programul Cinematografului “Ateneu” în săptămâna 9 – 15 septembrie9 septembrie 2019 13:25