CSM Politehnica Iaşi s-a calificat, în premieră, în play-off-ul Ligii 1

CSM Politehnica Iaşi s-a calificat, în premieră, în play-off-ul Ligii 1, deşi a pierdut sâmbătă, în Copou, cu scorul de 0-1 (0-1), în faţa echipei lui Gică Hagi, Viitorul, după un meci în care trupa lui Flavius Stoican a făcut cel mai slab meci din actualul sezon. Deşi încurajaţi frenetic de cei peste 5.000 de spectatori aflaţi în tribune, care au înfruntat cu stoicism frigul (la ora începerii partidei, temperatura aerului la Iaşi era de minus 4 grade Celsius), ieşenii au evoluat cu mult trac, fiind depăşiţi de miza enormă a meciului. La polul opus, „puştii” lui Gigă Hagi au început tare întâlnirea de pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, reuşind în minutul 14 să deschidă scorul, prin Aurelian Chiţu, după o cursă purtată pe flancul drept cu trei adversari „în spate”. Golul primit nu i-a trezit nicidecum pe moldoveni, care au continuat să paseze apatic în propria jumătate, elevii lui Flavius Stoican fiind mai mult cu urechea la ceea ce se întâmplă la Giugiu decât la propriul meci. În atari condiţii, Viitorul a atacat în valuri poarta gazdelor, doar imprecizia şuturilor lui Ianis Hagi, Aurelian Chiţu sau Cristi Ganea, ori intervenţiile de excepţie ale portarului Denis Rusu făcând ca formaţia de la mare să nu plece la vestiare cu un scor mult mai mare. „Încurajaţi” de rezultatul de la Giurgiu, unde Astra o conducea pe Dinamo la pauză cu 1-0, ieşenii au început repriza a doua cu aceeaşi stare de apatie şi lipsă de motivare, elevii lui Gică Hagi continuând să facă legea pe teren. Introducerea lui Kizito şi, mai ales, a lui Pedro Mendes a mai înviorat puţin jocul gazdelor, însă totul a fost doar un simplu foc de paie, ieşenii neavând până la finalul partidei nicio ocazie clară de gol. S-a încheiat Poli Iaşi – Viitorul 0-1 şi, datorită înfrângerii lui Dinamo la Giurgiu (scor 0-2) şi, mai ales, victorie realizate la prânz de FC Botoşani (1-0, acasă, cu Gaz Metan Mediaş), trupa lui Flavius Stoican prinde, pe ultima sută de metri, ultimul loc care asigură calificarea în play-off. O calificare oarecum nemeritată, ţânând cont de evoluţia lamentabilă pe care moldovenii au etalat-o în întâlnirea cu Viitorul, care, însă, egalează cea mai bună performanţă a „alb-albaştrilor”, respectiv locul 6 ocupat la finalul sezonului 1965-1966 al primii ligi. Au evoluat formaţiile: CSM Poli Iași: Rusu – Bosoi, Frăsinescu, Jagodisnskis (min. 64 Mendes), Bădic – Qaka, Cioinac – Platini, Jo Santos (min. 87 Gavrilă), Panţîru – Cisse (min. 51 Kizito); Viitorul: Cojocaru – Mladen, Ţîru, Hodorogea, De Nooijer (min. 46 Ciobanu) – Cicâldău, T. Băluţă, C. Ganea – Vână (min. 79 Dumitrescu), I. Hagi (min. 86 Ghiţă), Chiţu. (Edmond Macri)