Datornicii îşi vor putea răscumpăra bunurile plătind cel mult dublul sumei achitate de recuperator

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege prin care debitorii cărora le-a fost confiscat un bun vor putea să-l redobândească de la firma de recuperare plătind acesteia cel mult dublul sumei cu care aceasta a achiziţionat creanţa de la bancă.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010, prin care se limitează suma pretinsă de cesionar de la debitorul având calitatea de consumator, până la cel mult dublul sumai plătite de acesta pentru a cumpăra creanţa de la cedent. La nivelul acestei sume, debitorul-cedat se eliberează de datorie, fără costuri suplimentare. Pentru echilibrarea riscurilor contractuale, iniţiativa prevede că această măsură se aplică şi contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii.

„Prin acest proiect se reintroduce retractul litigios care era în Codul civil până în anul 2011. În retractul litigios se prevederea dreptul debitorului care a fost deposedat de bun să poată răscumpăra de la firma de recuperare, plătind dublul sumei cu care recuperatorul a achiziţionat respectivul bun de la bancă. Ori noi nu facem altceva decât să reintroducem retractul litigios, dreptul debitorului să îşi răscumpere bunul respectiv. Am avut în vedere limitarea profitului firmei de recuperare”, a declarat senatorul, PNL Daniel Zamfir.

Proiectul legislativ a fost fost adoptat cu 69 de voturi „pentru”, 15 „împotrivă” şi 5 abţineri, Senatul fiind prima Cameră sesizată.