La articolul 54, alineatele (1), (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
”Art.54
– (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al DIICOT şi adjuncţii acestuia sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Ministrului Justiţiei, cu avizul Secţiei pentru procurori a CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată.

(3) Preşedintele României poate refuza, motivat, o singură dată, numirea în funcţiile de conducere prevăzute la alin.(1), aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului.
(4) Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin.(1) se face de către Preşedintele României, la propunerea Ministrului Justiţiei, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al PICCJ ori a procurorului general al DNA ori DIICOT, cu avizul Secţiei pentru procurori a CSM, pentru motivele prevăzute la art.51 alin.(2) care se aplică în mod corespunzător.

Curtea Constituţională a motivat marţi de ce a stabilit că aceste noi prevederi sunt constituţionale, considerând că preşedintele are atribuţia de a respinge o singură dată, dar nicio altă atribuţie constituţională expresă care să fie încălcată.

„Cu privire la criticile de neconstituţionalitate ale art.I pct.87 cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7), (8), (9) teza întâi şi (10)] din lege, în sensul că reduc/ restrâng atribuţiile Preşedintelui României în procedura de numire a preşedintelui, vicepreşedintelui şi a preşedinţilor de secţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea constată că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate pornesc de la premisa că numirea în aceste funcţii este o atribuţie a Preşedintelui României; în acest context, se apreciază că eliminarea Preşedintelui României din această procedură de numire pentru preşedinţii de secţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie încalcă art.94 lit.c), art.125 alin.(2) şi art.134 alin.(1) din Constituţie”, se arată în motivarea deciziei CCR:

Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate ale art.54 alin.(3)] din lege, Curtea constată că potrivit art.132 alin.(2) din Constituţie, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”.

„Având în vedere caracterul bicefal al autorităţii executive, legiuitorul a optat pentru o procedură în cadrul căreia Guvernul şi Preşedintele să conlucreze. Rolul central în această ecuaţie îl are, însă, ministrul justiţiei, sub autoritatea acestuia funcţionând procurorii constituiţi în parchete. Preşedintele României nu are nicio atribuţie constituţională expresă care să justifice un drept de veto în această materie. Prin urmare, dacă legiuitorul organic a ales o asemenea procedură de numire, menţinând un veto prezidenţial limitat la refuzarea unei singure propuneri de numire în funcţiile de conducere prevăzute la art.54 alin.(1) din lege, el a respectat rolul constituţional al ministrului justiţiei în raport cu procurorii, Preşedintelui conferindu-i-se atribuţia de numire în considerarea solemnităţii actului şi a necesităţii existenţei unei conlucrări şi consultări permanente în cadrul executivului bicefal. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea art.94 lit.c) din Constituţie. În consecinţă, art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege nu încalcă art.94 lit.c) şi art.132 alin.(1) din Constituţie”, se mai arată în motivare.

Curtea Constituţională a României a decis, la finalul lunii ianuarie, că mai multe dispoziţii din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor sunt neconstituţionale şi a cerut redefinirea erorii judiciare şi a relei credinţe, dar şi a gravei neglijenţe.