Prim-ministrul Pavel Filip a convocat astăzi o şedinţă de urgență la Guvern în legătură cu situația meteo nefavorabilă. Premierul a solicitat o comunicare permanentă și o interacțiune eficientă între autoritățile responsabile, astfel încât să fie prevenite situațiile de criză, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.
În ceea ce privește starea drumurilor, a fost constatată o situație satisfăcătoare, doar în sudul țării fiind porțiuni înzăpezite și polei. Pentru asigurarea practicabilității tuturor traseelor, au fost pregătite 306 tone de material antiderapant, antrenate 53 de unități de tehnică specială și 75 de muncitori, cu posibilitate de suplinire în caz de necesitate. Deconectări de la energia electrică nu sunt înregistrate.
În context, Pavel Filip a cerut autorităților responsabile să întreprindă măsurile necesare pentru a preveni situațiile de criză, precum și blocajele pe străzi. De asemenea, a fost solicitată mărirea numărului echipajelor de poliție pe traseele țării, astfel încât cetățenii să poate beneficia cât mai rapid de ajutor, inclusiv persoanele fără adăpost.
Prim-ministrul a îndemnat structurile de specialitate să fie în contact permanent cu autoritățile locale, pentru a-și coordona eforturile în gestionarea situațiilor critice.
Cetăţenii aflaţi în dificultate din cauza condițiilor meteo, pot apela la serviciile de urgenţă 901, 902 şi 903, 022 785032.