Militanţii talibani au ucis cinci poliţişti într-un atac asupra unui punct de control la graniţa provinciilor din sudul Afganistanului Kandahar şi Uruzgan, a anunţat un oficial miercuri, informează dpa.
Nouăsprezece persoane, inclusiv civili şi poliţişti, au fost răpite în atacul ce a avut loc la 17.00 (12.30 GMT) marţi, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kandahar, Ahmadzia Durani.
Militanţii au lansat la început un asalt asupra unui punct de control al poliţiei la punctul de trecere dintre Kandahar şi Uruzgan, a spus Durani. În acelaşi timp, o altă unitate de talibani a instalat un alt punct de control la aproximativ doi kilometri distanţă pe autostrada Kandahar-Uruzgan şi a răpit 19 pasageri.
Eforturi sunt în curs pentru a asigura eliberarea celor răpiţi, a declarat Durani, dar a adăugat că nici locul şi nici starea de sănătate a celor răpiţi nu sunt în prezent cunoscute.
Militanţii talibani şi-au intensificat atacurile vizând forţele de securitate afgane de la sfârşitul misiunii de luptă a NATO în Afganistan în 2014.
De asemenea, militanţii instalează puncte de control pentru a reţine membri ai guvernului afgan şi ai organizaţiilor internaţionale în zonele lor de influenţă.
La Kabul, o conferinţă de pace cu reprezentanţi din 26 de ţări a început miercuri, concentrându-se asupra modurilor de a-i aduce pe insurgenţii talibani la masa negocierilor. AGERPRES