24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Continui să cred că ”mârlănia îngroapă România”! Nimic din ceea ce se întâmplă în țară, la această oră, nu face excepție, fie că vorbim despre forțele naturii, despre forțele de ordine sau despre forțele oculte care concertate dau un atac major asupra a tot ce se numește ființă națională sau joacă rolul acesteia. Trăim într-o țară a putreziciunilor, în care podelele de la trenurile de călători se dezintegrează în timpul mersului, lăsând poporul român să îndeplinească rolurile din desenele animate cu Fred și Barney: Iabi da bi duuu! Avem acest blestem de dus în spate, repetând la nesfârșit muncile lui Sisif, poate, poate, vom ajunge în vârful muntelui cu întreaga noastră agoniseală de popor răbdător. Pe când noi ne-am obișnuit să rămânem blocați în realitatea imediată cum mai rămâne blocat liftul între etaje, în jurul nostru se consumă viața pe sub mână, la modul oneros, greu de amendat, atâta timp cât această procedură a ajuns a fi modul firesc de exprimare a celor care dau tonul la cântec.
Avem de fiecare dată senzația că alții greșesc, că până la noi nu s-a descoperit nimic, nu s-a inventat nimic, că nouă ne revine această sarcină a descoperitorilor, că de noi depinde dacă Soarele ne dă lumină și întuneric, vară și iarnă, viață și moarte. Noi devenim Buricul Pământului, centrul de greutate din punctul căruia avem posibilitatea să mutăm punctele cardinale, după cum ne sunt interesele, ceea ce ne face să fim de-a dreptul cuceritori. Ajungem astfel să credem că stăpânim Începutul și Sfârșitul, Alfa și Omega, că de noi depinde Restul, ceea ce este și va fi, doar prin amprenta noastră eliberatoare. Această neprietenoasă prezență nu poate decât să ne învrăjbească, nu poate decât să cultive de jur împrejurul nostru altceva decât sămânța egoismului multilateral dezvoltat, lovitura mortală și fără șansa inițierii unui recurs în anulare, atâta tip cât cei de lângă noi nu mai au nici o șansă de a replica, de a spera că dreptatea se joacă pe terenul imparțialității.
Sunt prea multe sfori întinse, prea multe ițe încâlcite, pentru a avea siguranța că sforile de care se trage au la capătul definit gestul firesc al marionetei de a deschide ușa, de a servi cafeaua sau pur și simplu de a împlânta pumnalul, evident în spatele care de regulă ne apără, ne ascunde.
Laura Codruța Kovesi, de exemplu, a fost măcelărită de ai ei, în primul rând. De procurorii care au început să sufere din cauza neînțelegerilor care nu au existat între ei și Șefă de ani buni, dar care, iată, au făcut imposibilă continuarea luptei în tăcerea ilegalităților comise, evident puse pe seama stopării valului alarmant de mare de infracțiuni comise, ce ascund în spatele lor prejudicii semnificative, ce nu pot să fie scrise pe tablă atunci când sunt transformate din euro în lei (sic!)
A vorbi din interiorul sistemului este de fapt o încercare vădită de a salva sistemul, după principiul mea culpa, a greșelii recunoscute, care ar trebui să fie ”pe jumătate iertată”. Țara este fracturată, dar nu în două sau în nouă! Fracturile au inconştienţa cioburilor greu de recuperat, greu de asamblat, greu de obținut forma inițială ce o avea țara înaintea spargerii ei. Înaintea izbirii ei de pământ. O astfel de interpretare se vrea a fi una salvatoare prin conștientizarea locului în care am ajuns, a locului în care ne aflăm, care ne sunt vecinii, care ne sunt adversarii și dacă mai avem de identificat și dușmanii ce nu ne lasă să trăim!
Pe când străzile mustesc de răzvrătiții vremurilor, de cei care nu mai vor să mai plece acasă, să lucreze alții pentru noi, spaima și timorarea cancelariilor puterii dezvoltă la rândul lor această nedefinită încă încăpățânare de a se considera singurii îndreptățiți să conducă, singurii chemați de votul poporului să vorbească și să lucreze în numele lui, căci … ”așa grăita… ordinea de drept a democrației”: majoritatea conduce, iar minoritatea…„ciocul mic”
Chiar dacă o astfel de rațiune este viabilă, adevărată și imposibil de surmontat, nu putem să nu reținem în explicațiile de subsol, că liniștea aparentă nu are cum să fie…liniștitoare, atâta timp cât în mișcările ei precipitate, din ce în ce mai dezordonate, se simte nașterea unei revolte care se va consolida la nivelul acțiunilor în acel vot masiv nu pentru ceva, ci împotriva cuiva!
Ar trebui să privim țara înzăpezită și viscolită, înghețată și izolată sub forma sufletului acestui popor adus la sapă de lemn, atunci când încercăm să descoperim cine se află ascuns sub prelata acestui început de primăvară alungată parcă din țară!
ADI CRISTI
