Sprijinul alegătorilor din Ungaria pentru Fidesz (dreapta), partidul premierului Viktor Orban, a scăzut la 29%

Sprijinul alegătorilor din Ungaria pentru Fidesz (dreapta), partidul premierului Viktor Orban, a scăzut la 29% în februarie faţă de 32% în luna precedentă, dar formaţiunea este în continuare favorită la câştigarea scrutinului de pe 8 aprilie, indică un sondaj publicat miercuri, preluat de Reuters.

Viktor Orban şi partidul său încearcă să obţină un nou mandat, printr-o campanie cu un mesaj antiimigraţie virulent.

Sondajul, întreprins de Republikon şi publicat de site-ul 24.hu, mai arată o creştere de un procent pentru formaţiunea radicală naţionalistă Jobbik, care ajunge la 12%.

Un alt sondaj, realizat de Zavech Research, arată de asemenea o uşoară scădere în februarie a intenţiilor de vot pentru Fidesz, în timp ce două anchete, întreprinse de institutele proguvernamentale Nezopont şi Szazadveg, indică o situaţie neschimbată pentru partidul lui Viktor Orban.

Formaţiunea premierului a suferit o înfrângere surprinzătoare în scrutinul de duminică pentru primăria din Hodmezovasarhely, sud-estul ţării, scrutin câştigat confortabil de un candidat independent susţinut de opoziţie, în faţa reprezentantului Fidesz. AGERPRES