„Mărțișor în siguranță”, eveniment organizat de jandarmii ieşeni

Cu ocazia venirii primăverii, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Iași, în parteneriat cu Ateneului Iași și Palatului Copiilor Iași, a organizat joi, 1 martie, evenimentul intitulat ”Mărțișor în siguranță”. La manifestarea desfășurată în sala ”Radu Beligan” a Ateneului din Iași au fost prezenți aproximativ 300 de copii de la diferite instituții de învățământ din Iași, precum și copii aflați în ocrotirea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași. Pe scenă au urcat micii artiști de la Palatul Copiilor Iași, care au încântat publicul cu frumoasele momente artistice, dar și jandarmi care au prezentat informații  de interes pentru copii referitoare la siguranța personală, evitarea victimizării și riscurile implicării în conduite antisociale.  Un moment special a fost susținut de Andrei Liță, care a interpretat mai multe melodii specifice venirii primăverii. Toți copiii au primit din partea jandarmilor, mărțișoare, felicitări și ghiduri cu tematică de prevenire, realizate cu sprijinul ATOP Iași. Evenimentul a fost organizat și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Iași. (E.M.)