Donald Trump, l-a lăudat pe omologul său chinez, Xi Jinping, pentru menţinerea puterii pe termen nelimitat

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a lăudat sâmbătă pe omologul său chinez, Xi Jinping, după ce Partidul Comunist Chinez a anunţat că va elimina limita de două mandate la preşedinţie, deschizându-i astfel drumul lui Xi pentru menţinerea puterii pe termen nelimitat.

Într-o înregistrare audio difuzată de CNN şi preluată de Reuters şi DPA, Trump spune: „Acum e preşedinte pe viaţă, preşedinte pe viaţă. Şi e mare! Şi iată, a putut face asta. Cred că e grozav. Poate ar trebui să încercăm şi noi într-o bună zi”.

Preşedintele american se adresa susţinătorilor săi, la un eveniment cu uşile închise pentru solicitarea de donaţii, la clubul său Mar-a-Lago din statul Florida. Potrivit Reuters, participanţii au aplaudat şi au ovaţionat declaraţia, despre că nu e clar dacă a fost făcută în glumă. DPA afirmă că preşedintele a stârnit râsete, iar CNN menţionează că remarcile lui Trump au fost „vesele, lungi şi presărate cu glume şi râsete”.

Congresmanul democrat Ro Khanna a comentat în reţeaua Twitter: „fie că a fost o glumă, fie că nu, să vorbească despre preşedinţia pe viaţă a lui Xi Jinping a fost cel mai ne-american sentiment exprimat de un preşedinte american. George Washington s-ar răsuci în mormânt”.

 

I have refrained from just being anti Trump. But whether this was a joke or not, talking about being President for life like Xi Jinping is the most unAmerican sentiment expressed by an American President. George Washington would roll over in his grave. https://www.cnn.com/2018/03/03/politics/trump-maralago-remarks/index.html 

Partidul Comunist Chinez a propus eliminarea limitei de două mandate pentru liderul de la Beijing luna trecută, iar DPA apreciază că decizia va fi probabil adoptată la cel de-al 13-lea Congres Naţional al Poporului (adunarea legislativă), care începe luni.

În Statele Unite, numărul mandatelor prezidenţiale a fost limitat la două în 1951, printr-un amendament la Constituţie, după ce preşedintele Franklin Delano Roosevelt a fost ales de patru ori, începând din 1932. Liderul democrat a condus SUA din 1933 până la moartea sa, în 1945. Potrivit Reuters, revenirea asupra amendamentului ar necesita iniţial sprijinul unei majorităţi de două treimi în ambele camere ale Congresului – Senatul şi Camera Reprezentanţilor – sau a legislativelor din două treimi din statele americane, apoi ratificarea de către trei sferturi din state. AGERPRES