7 Martie 2018, de la ora 19.00 – Spectacolul de teatru „13” , regia Ovidiu Ivan
„ 13 este un spectacol ce se poate înscrie în registrul spectacolelor pentru spații neconvenționale datorită construcției conceptuale și a tipului de interactivitate actor-spectator. Un tată și un fiu ies la o bere, e prima lor bere și acest eveniment a și apărut destul de târziu. Drumurile lor s-au despărțit de ceva timp și această bere poate deveni șansa de a recupera un exercițiu al comunicării. 13 este o invitație, lăsăm percepția fiecăruia să tragă concluziile.„ Ovidiu Ivan, regizor
Spectacolul este regizat de Ovidiu Ivan și are distribuția compusă din actorii Doru Aftanasiu, actor al Teatrului Național “Vasile Alecsandri” Iași și profesor al catedrei de actorie la Universitatea de Arte “George Enescu” Iași, Daniel Onoae și Codrin Dănilă, ambii actori ai Ateneului Iași.
Spectacolul de teatru „13” va avea loc miercuri, 7 martie 2018, ora 19, în Sala Mică de Spectacole a Ateneului Iași.
8 Martie 2018, de la ora 19.00 – Show comedie „Ai dreptate, draga mea!”, cu Doru Octavian Dumitru
Pe 8 martie 2018, ora 19.00, ți-am pus deoparte cea mai mare porție de râs la un Spectacol de Comedie „ca la carte” cu legendarul Doru Octavian Dumitru. Pentru că știm că îți era dor. Bilete pe www.ateneuiasi.ro.
9 Martie 2018, de la ora 18.00 – Vernisaj Expoziție „Trans Himera”
Expozitia de fotografie, sculptura si pictura intittulata Trans Himera, sau Dincolo de Iluzii este o colaborare intre diverse domenii artistice, in spiritul scolii Bauhaus si a artei minimaliste Japoneze bazate pe principiul estetic de “Ma’. “Ma” nu este o celebrare a lucrurilor, ci a spatiului dintre ele, sau asa cum spun continuatorii miscarii Bauhaus in curentele actuale moderne, a simplitatii. Minimalismul in arta este definit ca o apreciere a spatiului. Opusul conceptului estetic de “Ma” este estetica si arta din perioada Victoriana, incarcata de elemente pina la refuz.
In fotografiile Susannei Patras (Pastragus) apar jocuri intre lumini si umbre, metafore abstracte, texturi, roci în ape, vegetalul pierdut (aproape rătăcit) din Death Valley/ Valea Morţii (California), forme minerale modelate de timp şi natura („epava”, „castelul”, „bariera”), morfologia patetică a unor copaci străvechi, toate dintr-o perspectiva a orizonturilor largi, americane. La acestea se adaoga fotografiile de peisaj intim ale lui Constantin Brosu “detalii receptiv puse în valoare, grupaje vegetale sau de obiecte, respirând un anumit lirism discret (căpiţe – mici „piramide”: Valea Regilor, un gard bătrân: Cronica unui veac), umor (Arca lui Noe: Burlane în zig zag, Carpe diem: alcoolul), o tandreţe aproape argheziană pentru viaţa măruntă (Rugăciune), un ludic intertextual (scaieţi: Golgotha, vegetal parazitat: Patima), suferinţa câtorva Spice seci.” Prof Univ. Dr. Nicolae Cretu, critic de arta si presedinte al Comisiei de Istoria si Teoria Artei, Academia Romana
Sculptorul Ion Pop are o vocaţie a elansării şi „dematerializării” în lucrările sale, ca într-o voinţă de a elibera materialul în care lucrează, fierul, de inerţial. Ritmuri cvasi-grafice, o vizibilă dominantă tandru-senzuală în Mama şi fiica, Femeie, Maternitate, rafinată valorizare a dialogului de contururi în imagini de cupluri (excelenta Îmbrăţişare), dar şi ispita esenţializărilor abstracte (Sărutul, Tânăra fată, Poluare). Spiritualizare, senzualitate, tandreţe: valenţe convergente ca poetică implicită.
Picturile Nicoletei Gaiginschi “are o puternică încărcătură emoţional-intelectivă, care începe cu o defulare emoţională şi se continuă într- o expresie lirică cu conţinut filosofic, în mare parte ancorată în simbolismul mitologiei orientale, in principal Japoneza, ceea ce ar putea-o defini ca un gen de picto-filosofie. Predominarea tentei de negru în picturi precum: Ecouri, Zbor, Nocturnă şi Dincolo de aparenţe, trimite, pe lângă sobrietate şi la un anumit mister din zona cosmicului, la”misterul luciferic” blagian, care indică orizonturi cu totul noi în ordinea cunoaşterii, dar şi stări psihice.” Criticde arta, Mihai Pastragus
Expozitia Trans Himera urcă pe simeze, în Sala Galerii a Ateneului din Iasi de marți 6 martie 2018 și poposește pe parcursul întregii luni.
Vernisajul expoziției are loc vineri, 9 martie 2018, ora 18 în Sala Galerii a Ateneului din Iași.
Intrarea liberă.
10 Martie 2018, de la ora 10.00 – Spectacol de teatru pentru copii „Micul Circ”, Teatro Blu
„Un clovn trist la circ? Nu putem admite așa ceva!“ Cei doi clovni, personajele principale ale spectacolului pentru copii „Micul Circ”, și-au propus să aducă zâmbetul și… culorile pe chipul clovnului trist.
Cum vor face asta? Au la îndemână un întreg „arsenal” de gaguri, jonglerii, cântece, elemente de magie care îi vor bucura pe spectatori, dar și pe clovnul trist din poveste.
Teatro Blu vă invită, sâmbătă, 10 martie 2018, ora 10, la spectacolul pentru copii „Micul circ”, ce va avea loc in Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, a Ateneului din Iași.
10 Martie 2018, de la ora 19.00 – Comedia „Prima Dată”, regia Erica Moldovan
Spectacolul „Prima Dată”, adaptare după textul lui Michal Walckzak, este o comedie spumoasă despre doi tineri care încearcă să își consume prima noapte de amor împreună, dar nu reușesc niciodată să ajungă la un consens.
Comedia tratează divergențele de percepție dintre cei doi tineri asupra acestui moment unic din viața lor. Magdalena este o tânără care și-a plănuit, până la cel mai mic detaliu, PRIMA seară de amor și nu îngăduie nicio abatere de la scenariu. Iar un „oarecare” EL, Carol, devine dezarmat și neputincios în fața capriciilor, aproape cronicizate ale Magdalenei. Spectatorii vor asista la o comedie savuroasă compusă mai multe tablouri care prezintă un „du-te – vino” continuu dintre cei doi, un preludiul matematic și exact gândit de către protagonistă și menit să stârpească orice fantezie de-a lui Carol și eșecul lamentabil și repetitiv al protagonistului de a-i satisface capriciile paroxiste ale tinerei domnișoare. Povestea celor doi escaladează până în punctul în care Carol preia inițiativa și întreaga construcție amoroasă capătă accente absurde și hilare.
Toate acestea se împletesc pe scenă cu intervenții muzicale live, asigurate de instrumentiști talentați. Spectatorii vor avea ocazia să se regăsească adesea în situațiile amuzante creionate de cei doi protagoniști și se vor delecta, preț de o oră, cu un joc actoricesc plin de savoare și adevăr.
DISTRIBUȚIE:
ERICA MOLDOVAN
DUMITRU FLORESCU
INSTRUMENTIȘTI:
PATRICIA IACOB – vioară
SERGIU CHILIANU – saxofon
MARIUS HELCIU – percuție
REGIE:
ERICA MOLDOVAN
11 Martie 2018, de la ora 10.00 – Spectacol pentru copii „Micul Prinț”, regia Erica Moldovan
„Frumoasa călătorie a Micului Prinț este o superbă metaforă a vieții, transpusă scenic de Ateneul din Iași, pe înțelesul copiilor. Universul prin care călătorește Micul Prinț este însuși Universul fiecăruia dintre noi, pe care fiecare îl parcurgem şi îl asimilăm diferit. Pentru copii acest Univers se compune din planete mici şi scurte vizite prin care eroul nostru are ocazia să cunoască natura „oamenilor mari”. Povestea Micului Prinț este o mărturie vie a victoriei copilăriei şi inocenței asupra maturizării.” Erica Moldovan, regizor. Micul Prinț: Nicholas Jerezsy
Aviatorul: Vlad Baba
Regele/Bussinesman : Dumitru florescu
Floarea/Vulpea: Alexandra Macovei
Vanitosul/Geograful: Andrei Ciobanu Haideți să-l cunoaşteți pe Micul Prinț, duminică, 11 martie 2018 ora 10. Bilete pe ateneuiasi.ro
11 Martie 2018, de la ora 19.00 – Recital Extraordinar Ducu Bertzi – „Duminică într-o zi”
Din 1979 până în 1985, finalul Cenaclului, Ducu Bertzi este membru permanent al Cenaclului Flacara.
Din 1979 până în prezent, a avut peste 4.500 de concerte, atât în țară cât și în străinatate în comunitățile românești. A concertat în 21 de țări de pe glob-din Noua Zeelanda până în Canada.
A lansat numeroase șlagăre precum,”Floare de colț”,”Și de-ar fi”,”Suflet fără chei”,Pe cine și câte cărări”,”Unde oare”.”De mii de ori”,”Iertările””Focul vânat e gonit de vânt”,”Balada firului de iarbă”,”M-am îndrăgostit numai de ea” precum și nemuritoare cântece din zona sa natală, Maramureș,”Omul pădurii”,”Când s-o-mpărțit norocu”,etc.
Este realizator radio, și de peste 20 de ani realizează la Radio România Actualități emisiunea “Omul cu chitara”.
Timp de trei ani a realizat și la TVR2 emisiunea tv cu același nume.
In 2005 a demarat proiectul “Folk prin licee” proiect de success care a continuat timp de 8 ani.
Este inițiatorul și directorul artistic al Galei “Floare de colț” de la Sighetu Marmatiei care este la a VI-a ediție.
A realizat timp de un an și jumătate, la teatrul Nottara proiectul”Ducu Bertzi și invitații săi”.
În ultimii doi ani a realizat sub aceeași titulatură o serie de concerte în Mamaia.
În studiourile de înregistrări a colaborat cu Adrian Ordean,Mircea Baniciu,Nicu Alifantis,Mihai Nenita,Marius Batu,Vlady Cnejevici,Oliver Sterian,Mihai Pocorski,Victor Panfilov,Titus Andrei,Tino Furtuna(Holograf),Florian Pittis.
In concertele susținute a colaborat pe scenă cu Marius Bațu,Mihai Nenița și Florian Pittiș.Ultimul lor concert în această formulă(2006) este înregistrat în format CD și DVD.
Proiectul Ducu Bertzi & friends a început în martie 2015.Este o noua abordare muzicală pe care artistul a dorit-o pentru a-și diversifica modalitatea de exprimare.
Alaturi de Ducu Bertzi pe scenă vor fi prezenți Irina Furdui(vioară) Constantin Neculae(voce,chitară) și Tavi Iacob(keyboards).
Prezența în această formulă, la Ateneul din Iași, este o premieră.
Publicul ieșean, extrem de cultivat și primitor merită acest cadou la început de martie.
“Pentru mine ca artist este o mare bucurie și onoare să fiu prezent în fața publicului din Iași. Momentul nu este ales întâmplător, suntem la început de martie, vine o nouă primăvară, sufletele noastre întineresc din nou și cele mai frumoase flori din viața noastră, femeile, trebuiesc sărbătorite!” Ducu Bertzi.
11 Martie 2018, de la ora 19.00 – SuperExtraMegaComedia „ Căsătorie în doi”, regia Andrei Ciobanu
„O comedie despre doi oameni comuni şi banali, un el şi o ea, nici prea prea, nici foarte foarte, o parodie a mariajului tradiţional şi a vieţii în doi. El, un tânăr achizitor, care iubeşte literatura încă de când era mic adolescent, iar ea, o tânără casieriţă la alimentara din localitate, care a văzut fericirea doar în filme şi în satul natal. Cei doi se cunosc pe peronul gării, se plac şi… începe căsătorie în…doi.”, Andrei Ciobanu, regizor.
Ana Hegyi și Andrei Ciobanu, cei doi protagoniști ai comediei „Căsătorie în doi”, vă invită la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iași, duminică, 11 martie 2018, de la ora 19.00. la o SuperExtraMegaComedie. Bilete pewww.ateneuiasi.ro