24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Am scris în ultimele zile despre nefireasca plasare a iernii în prag de primăvară. Nu am avut iarnă de aceasta, primăvăratică, în nici o zi a anotimpului alb, astfel încât ne întrebăm cât se poate de îngrijorați dacă nu cumva se întâmplă o rocadă a iernii cu primăvara. Să avem întâi primăvară după toamnă și iarnă după primăvară. Și atunci ne vom trezi plonjați direct din iarnă în vară sau poate din iarnă în toamnă după care să fim aruncați în canicula verii. O întreagă harababură, o nefirească ordine a lucrurilor dată peste cap. Ceea ce se întâmplă în lumea reală a nimicniciei celor care ne conduc consonează cu replica pe care Natura o dă dușmăniei, în special, această pecingine care ne-a gripat, blocându-ne toate mecanismele și resorturile umane. Parcă niciodată iarna nu a fost chiar atât de haină, cu lovituri năucitoare date pe picior de plecare, atunci când nu am ezitat să ne răscolim dulapurile, în căutarea hainelor subțiri, numai bune de fluturat formele trupurilor, pregătite a fi scoase de la iernat, de sub blănurile și lânurile sufocante, dar călduroase. Acest tip de predare a ștafetei nu s-a mai putut întâmpla, fiind condamnați să suportăm jugul gerului mai mult decât au fost pregătiți meteorologii să citeze din statisticile din totdeauna, documente ce s-au dovedit a fi depășite. În prim zi a lunii martie 2018 s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi istorice, din luna în care desprimăvărarea este pregătită să-și intre în drepturi. Ursul să iasă din hibernare, copacii să se scuture de îngheț, rigiditatea gerului să se topească în aceeași curgere de izvor eliberat din chingile gheții. Această eliberare, ce nu poate fi decât una dezlănțuită, cu forțe nebănuite păstrate încă în stare latentă, este de fapt răspunsul Naturii la ordinea firească a vremii, ceea ce nu ne poate duce cu gândul că și vremurile își pot regăsi norma firească a demnității. Vorbim astfel de accidentele pe care ADN-ul intrușilor continuă să viruseze adevărata valoare a tot ceea ce se raportează la comunitate, la viața de zi cu zi, la cântecul de lebădă care ne cuprinde pe toți, indiferent dacă vrem sau nu, indiferent dacă suntem acasă sau nu, indiferent dacă mâna noastră ridicată înseamnă mă predau sau votez pentru. Așa cum scena meteo devine una instabilă, imprevizibilă, greu de prevăzut, cu avertizări Nowcasting, care te prinde pe picior greșit, tot așa și scena politică dâmbovițeană este poluată, îmbâcsită, hăcuită de personaje de joasă speță, din familia lui Codrin Ștefănescu, ajuns în ultima vreme să se simplifice cu sine, ceea ce a produs în premieră adevărata trezire. Auzind vorbind această lucrare a diavolului, scursura dejecțiilor lui Corneliu Vadim Tudor, ca o pedeapsă a celor care nu au fost înjurați cu folos de Tribun, fostul peremist și actualul pesedist a reușit într-un timp relativ scurt să atace fibra social-democrației, să latre și să muște, să sară la beregata celor pe care el, slugoiul și viermele oportuniștilor, nu avea cum să-i înțeleagă. Pentru alde Codrin Ștefănescu a fi demn înseamnă a fi dușmanul lătrărilor, a celor care știu să câștige doar prin tehnicele mardeiașilor, doar cu țipătul, urletul, zbieretul și glasul răstit, crezând că astfel, auzindu-se doar ei între ei, au șansa de a crede că dreptatea este de partea lor. Nu suportă demnitatea, adevărul, lumina, dialogul, dezbaterea de idei, greșeala arătată și recunoscută, buna înțelegere, adversarul politic, verticalitatea și conștiința de sine pusă la dispoziția comunității. Un astfel de specimen este inexistent, o iluzie, o stafie, un necunoscut cu mai multe necunoscute. Poate fi Mihai Chirica, de exemplu, pe care bucureștenii lui Codrin Ștefănescu nici măcar nu au buna creștere de a-i reține numele, poreclindu-l Chirică. Asemenea Miticilor din șleahta lor de now name, care preferă să taie frunze la câini în timp ce orgoliul lor explodează pe la toate posturile de televiziune, ciudații, care nu au decât slugărnicie în vene, vor să ne conducă, vor să decidă în numele nostru, ieșind de sub plapuma majorității parlamentare, chipurile, sfioși și la dispoziția cetățeanului. Dacă pentru primarul Iașului cetățeanul nu este o imagine abstractă, el există cu durerea și necazurile sale, are o figură concretă, precisă, individuală, știe să strige, să ceară și, mai ales, să reziste, pentru Codrin Ștefănescu aceeași persoană nu reprezintă decât un sistem de referință față de care grobianul personaj nu face altceva decât să raporteze interesele de grup organizat sau chiar pe cele de interes individual.
Cu cât strigă mai tare, cu atât dă semnale vizibil de frică, de agitație, de intrare în panică. CU cât revolta cetățeanului se acutizează cu atât soarta PSD, de exemplu, devine incertă, încercând să ne aducă aminte ce s-a întâmplat cu un alt partid politic, PNȚCD, în momentul în care liderii acestuia au crezut că sunt mai puternici decât Dumnezeu, în numele căruia nu au ezitat să provoace toate ereziile politice ale anilor 1966-2000. Poate de aceea marele partid istoric a fost pur și simplu scuipat din istorie, ca pe o măsea stricată. Aviz amatorilor. În afara demnității, terenul devine arid, imposibil de folosit pentru ogorul țăranului, sau pentru vatra unei așezări.
ADI CRISTI
