Numărul total al deceselor cauzate de gripă a ajuns la 79, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP.
Potrivit sursei citate, ultimele şase persoane care au murit din cauza gripei aveau condiţii medicale preexistente şi nu au fost vaccinate antigripal. Este vorba de patru femei – una de 65 de ani din Bucureşti, una de 50 de ani din Sibiu, două din judeţul Prahova, de 46 şi respectiv 70 de ani -, şi doi bărbaţi – unul de 53 de ani din judeţul Bihor, iar celălalt de 68 de ani din Bucureşti. AGERPRES