Breaking News

Olga Babadjan va susține un recital la Chișinău

Un recital de orgă cu genericul ”De la Bach la contemporani”, susținut de Olga Babadjan din București, Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan și soprana Tatiana Costiuc va avea loc luni, 5 martie, ora 18.00, la Sala cu Orgă din Chișinău, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică ”Mărțișor”, ediția a 52-a, informează MOLDPRES.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova şi instituția-gazdă.

Solicitată de MOLDPRES, directoarea Sălii cu Orgă,  Larisa Zubcu a menționat că în program au fost incluse creații de Bach, Mozart, Franck, Messiaen și în premieră va răsuna  la Chișinău Strabat Mater în variantă pentru cor și orgă de F. Poulenc.

Compozitorul și muzicologul  Doru Popovici a afirmat că artista Olga Babadjan are un repertoriu vast, construieşte edificiul sonor şi creează o policromie de nuanțe.  ”Arta ei e infinită… O recomand tuturor acelora care cred că prin muzică ne apropiem de Dumnezeu”, a subliniat Doru Popovici.

Olga Babadjan a absolvit Conservatorul „P. I. Ceaikovski” din Moscova, secţia pian şi orgă, iar în 1986 – masteratul de interpretare muzicală la specialitatea orgă. Începând cu anul 1980, ea a concertat în toate țările fostei Uniuni Sovietice, iar după stabilirea în România, în 1994, a fost prezentă ca pianistă/organistă în cele mai importante centre cultural-muzicale din România, Germania, Franța, Olanda și Italia, ca solistă sau cu parteneri de scenă consacraţi.

De-a lungul timpului, Olga Babadjan a desfăşurat o bogată activitate didactică, fiind profesor de pian şi maestru de concert la colegiile naţionale de muzică „George Enescu” și „Dinu Lipatti” din Bucureşti, unde activează şi în prezent. A realizat înregistrări la Radio și TV în România și Republica Moldova, fiind distinsă cu diplome şi premii la numeroase concursuri și festivaluri.