Peste 110 cazuri noi de gripă au fost înregistrate în capitală pe parcursul ultimei săptămâni. Anunțul a fost făcut astăzi de șeful adjunct al Direcţiei generale asistenţă socială a municipiului Chişinău, Irina Banova, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor primăriei capitalei, transmite MOLDPRES.
Conform datelor prezentate, în ultima săptămână, în capitală s-au înregistrat peste 4300 de cazuri noi de viroze, față de aproape 3900 atestate acum două săptămâni. „Cele mai multe cazuri – 2961 au fost înregistrate la copii cu vârsta de până la 17 ani. Cei mai afectați sunt preşcolarii – 1659 de cazuri”, a afirmat Banova.
„Pe parcursul săptămânii trecute 86 de bolnavi au fost internați în spital, jumătate dintre care sunt copii”, a spus Banova.
Conform datelor prezentate, de la începutul anului, în capitală au fost înregistrate 271 de cazuri de gripă.
Medicii epidemiologi atenţionează populaţia să consume cât mai multe fructe şi legume, să evite locurile aglomerate, iar la apariţia primelor simptome de boală să solicite asistenţă medicală.