Educaţia şi şcoala, repere fundamentele pentru societatea românească, consideră deputatul Camelia Gavrilă

„Dincolo de retorica politică, o moțiune pe tema educației este un prilej important de a reflecta asupra unui domeniu esențial în viața unei societăți moderne și responsabile, iar pentru noi, pentru parlamentarii PSD, o posibilitate de a sublinia prioritatea pe care am acordat-o învățământului în toate ipostazele acestuia, preuniversitar si universitar prin Programul de Guvernare, prin strategii, măsuri, demersuri administrative sau legislative”, consideră deputatul PSD de Iaşi Camelia Gavrilă, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor. Aceasta precizează că educația copiilor, școala, devenirea tinerilor, sunt repere fundamentale pentru orice societate responsabilă. De aceea, repetabilitatea, clișeele politice, adevărurile trunchiate  sau  formulele imuabile sunt interzise. Necesitatea continuării proiectelor, ideilor, dar într-o formula  creativa, deschisa criticilor și inovarii este esenţiala şi utilă pentru depășirea subiectivitatilor și discursurilor politice mărunte, este de părere deputatul ieşean. „Moțiunea împotriva ministrului Educaţiei, dezbătută recent în Parlament, a propus un colaj de probleme din sfera educației, prezentate incorect, prin frânturi de adevăruri și realități, împletite cu deformări, dificultăți hiperbolizate, într-o tiradă de comentarii depreciative, îngroșate stilistic, fără temei și suport argumentat”, a declarat Camelia Gavrilă, care, de la tribuna Parlamentului, a formulat o serie de argumente și opinii pentru a demonstra reușitele și evoluțiile din domeniul educației.

             1.Elevul şi studentul  reprezintăsensul, nucleul și subiectul educației, iar schimbările și reconfigurările curriculare se orientează spre un curriculum modern, relevant și esențializat, realizând modificarea etapizată a programelor școlare, reconfigurarea planurilor-cadru avizate deja  pentru învățământul primar și gimnazial. La momentul actual, ne aflăm în etapa de dezbateri și consultare publică asupra planurilor-cadru pentru liceu, proces transparent, deschidere și comunicare, demers de reformare a arhitecturii curriculare, opțiune pentru libertate sporită acordată școlilor în conceperea schemelor orare, a dozajului între disciplinele din trunchiul comun – elementele de curriculum diferențiat și zona opționalelor/ curriculum la decizia școlii. Problema manualelor și proiectul Legii manualului, dincolo de controverse și polemici, decupează unele soluții necesare, ale momentului, fiind o încercare logică și responsabilă de a instaura o ordine în dezordinea generală, menținându-se, însa,existența manualelor alternative și posibilitatea de selecție a trei variante de manual care pot reprezenta o bază rezonabilă de opțiune pentru fiecare profesor. „Pentru că sunt pedagog, de formație umanistă, sunt alături de opiniile care cer diversitate, alternative, trasee și abordări didactice adaptate colectivelor de elevi, cred că avem nevoie de manuale cu nivele diferite de complexitate, în corelație cu programele școlare”, a declarat prof. dr. Camelia Gavrilă.

2.Infrastructura școlară este o necesitate pentru calitateaeducației, dartrebuie menționat faptul  că încă sunt  școli ce așteaptă reabilitarea, avizele sanitare sau de securitate contra incendiilor. Un program de guvernare atât de complex și ambițios implică etape, evaluări și corecții, analize și împliniri succesive. Prin PNDL 2 prioritare sunt grădinițele, școlile, creșele, abordând, de altfel, sistemic toate comunitățile locale, mai ales zona învățământului rural. Cele 2500 de creșe, grădinițe, școli se află deja pe agenda Guvernului în diferite etape, unele sunt abordate, alături de rețele de drumuri, apă-canal,  reabilitare de dispensare, alocarea de finanțări bugetare, cât și cele 30 miliarde credite angajament pentru perioada  2017- 2020. Se adaugă și obiectivele ce vor fi reabilitate, consolidate prin finanțări din programele europene, cât și proiectele coordonate de Ministerul Educației Naționale, finalizate sau în curs de execuție.

  1. Apreciem existența, la nivelul Ministerului, a unor abordări europene ale diversității problemelor educaționale importante sau cu risc sporit, prin cele patru strategii referitoare la părăsirea timpurie a școlii, învățământul terțiar, învățământul profesional și tehnic și formarea continuă, învățarea pe tot parcursul vieții, fiind în curs de finalizare cea de-a cincea strategie sectorială – Strategia privindmodernizarea infrastructurii educaționale.

Într-o enumerare succintă a programelor sociale derulate în sistem, remarcăm preocuparea constantă a Guvernului PSD-ALDE pentru a asigura accesul la educație, principiul egalității de șanse prin susținerea copiilor, a elevilor pentru un traseu favorabil prin anii de școală: Rechizite şcolare, Bani de liceu, Euro 200, Bursa profesională, Decontarea transportului, Programul pilot de acordare a unei mese calde, Acordarea de burse, Programul pentru școli al României în perioada 2017-2023, corelat cu demersurile și politicile europene în domeniu, care include programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli şi programul Laptele şi cornul.

 

4.Sub zodia performanței

În mod simetric față de temele anterioare, o preocupare similară de susținere și finanțare se îndreaptă și spre zona excelenței, prin măsuri și demersuri care vizează performanță școlară, susținerea centrelor de excelență, încurajarea proiectelor europene, accesul la programele Erasmus+, pregătirea pentru olimpiade  și concursuri școlare. Oportunitățile din sfera educației non-formale, a palatelor și cluburilor copiilor sunt orientate spre a valorifica aptitudinile și vocațiile elevilor – forma de pregătire a tinerilor pentru o societate a cunoașterii și pentru lumea competițională a secolului XXI.

 

  1. Profesorii – vectori ai schimbării, mentori și modele

 

Partidul Social Democrat acordă cadrelor didactice respectul, prețuirea autentică pentru o activitate dificilă, de vocație, dar și de studiu și uzura psihică. Începând cu anul 2013, PSD a început să refacă ceea ce guvernarea anterioară a distrus, reașezând salarii, plătind diferențe, respectând hotărâri judecătorești, corectând pensii, dar și legislația aferentă. Măririle salariale din anul 2017, continuarea consecventă a procesului și în acest an, 20% majorări salariale din martie, vouchere de vacanță, sporul de stres neuropsihic etc., dar și creșterea salarială constantă în anii următori, toate sunt argumente ale unei politici salariale responsabile. Cu siguranță, nu este suficient și probabil analize ulterioare vor deschide și alte paliere de abordare.

Formarea continuă a cadrelor didactice este o necesitate logică într-o societate a cunoașterii, a progresului tehnologic, a diversității culturale. Există, în acest sens, un cumul de oportunități și modalități de formare profesională continuă care propun peste 600 de programe de formare continuă pentru profesorii din învățământul preuniversitar și universitar, incluse în registrul național al programelor de formare profesională continuă acreditate: prin casele corpului didactic, prin universități, furnizori de formare, programe europene. Să adăugăm și forme de pregătire continuă prin examenele de definitivare în învățământ și prin susținerea gradelor didactice, forme complexe de studiu și evoluție în cariera didactică.  Moțiunea prezentată  a fost, de fapt, un exercițiu politic, firesc în arhitectura demersurilor parlamentare, un inventar de probleme sau pseudo-probleme din spațiul educației, un demers critic în mare parte fără temei, fără argumente viabile. Este important însă să reflectăm obiectiv și cu bună credință la problemele domeniului, dar și la corolarul de măsuri luate de Guvernarea PSD-ALDE la nivel local și național, guvernamental și parlamentar pentru a susține strategiile și setul de măsuri destinate politicilor educaționale.

„Credem că, educaţia este un proces complex la care participă familia, şcoala, autoritățile locale, comunitatea. Comunicarea şi parteneriatul autentic dintre acestea sunt absolut necesare şi reprezintă o condiţie fundamentală a succesului în educaţie. Şcoala aparţine spcietatii, dar și comunităţii locale, fiecare instanță trebuie să asume   responsabilităţile implicate.” a declarat deputatul ieșean. (E.M.)