Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier a analizat și a aprobat o serie de propuneri ale Comisiei municipale de Circulație privind o serie de modificări importante în traficul rutier. Măsura care va impune cele mai multe modificări este cea privind instaurarea circulației în dublu sens pe strada Ornescu. Pentru implementarea acestei decizii au fost dispuse mai multe măsuri. Astfel, pe strada Ornescu, intersecție cu bulevardul Tudor Vladimirescu și intersecție cu strada Elena Doamna, va fi amplasat indicatorul rutier „Circulație în ambele sensuri”. De asemenea, pe strada Ornescu, la intersecția cu strada Elena Doamna va fi amplasat indicatorul rutier „La dreapta”. Instalația de semaforizare amplasată și aflată în funcțiune la intersecția străzilor Elena Doamna – Grigore Ghica Vodă – Ornescu va fi suplimentată prin amplasarea unui corp de semafor adresat conducătorilor auto pe strada Ornescu – intersecția cu strada Elena Doamna. Pe lămpile de culoare roșie și verde ale corpului de semafor care urmează a fi instalat vor fi aplicate săgeți de culoare neagră care indică direcția de deplasare corespunzătoare acestora, respectiv către dreapta (spre Târgu Cucu). În acest sens, interdicția sau permisiunea de trecere impusă de semnalul luminos este limitată la direcția indicată prin aceste săgeți. O altă măsură propusă de Comisia de Circulație și aprobată de Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier vizează faptul că pe strada Vasile A. Urechia, sectorul de drum până la strada Petre Șchiopu, și pe strada Hatman Șendrea, sensul de mers dinspre Calea Galata către strada Sălciilor, va fi instaurată circulația rutieră în sens unic. De asemenea, va fi interzis virajul la stânga de pe bulevardul Socola către strada Cronicar Mustea. În acest scop va fi amplasat indicatorul rutier „Interzis a vira la stânga” pe bulevardul Socola intersecție cu strada Bucium, sens de mers dinspre pasajul Socola către Podu Roș. Totodată, membrii comisiei au decis că efectuarea virajului la stânga de pe șoseaua Nicolina către strada Frumoasa va fi interzisă, în acest sens urmând a fi amplasat indicatorul rutier „Interzis a vira la stânga” pe șoseaua Nicolina, intersecție cu strada Sălciilor, sens de mers dinspre pasajul Nicolina către Belvedere. Și virajul la stânga de pe bulevardul Socola către strada Mitropolit Veniamin Costachi va fi interzis, în acest sens urmând a fi amplasat indicatorul rutier „Interzis a vira la stânga” pe bulevardul Socola, intersecție cu strada Mitropolit Veniamin Costachi, sens de mers dinspre pasajul Socola către Podu Roș. Oprirea voluntară pe strada Sărărie, sectorul de drum cuprins între strada Octav Botez și bulevardul Independenței, va fi interzisă. În acest scop va fi amplasat indicatorul rutier „Oprirea interzisă” pe partea dreaptă a străzii Sărărie, sens de mers dinspre strada Octav Botez către bulevardul Independenței. Stațiile de tramvai situate pe bulevardul Anastasie Panu (Hotel Moldova) vor fi mutate în zona Casei Dosoftei. De asemenea, va fi desființată trecerea pentru pietoni amplasată pe bulevardul Țuțora în dreptul agenției BRD. În acest sens, se va delimita partea carosabilă de trotuar prin amplasarea de garduri metalice pietonale, pe ambele părți ale arterei, care să cuprindă inclusiv actualul amplasament al trecerilor de pietoni. În plus, pe trotuarul pietonal vor fi amplasate panouri de informare adresate pietonilor cu inscripția „Atenție! Trecere pentru pietoni desființată”. Indicatorul rutier de orientare și informare „Selectarea circulației pe direcții de mers în apropierea intersecției” pe bulevardul Nicolae Iorga intersecție cu strada Mitropolit Varlaam, sens de mers către bulevardul Socola, precum și pe pasajul Socola, la intersecție cu bulevardul Poitiers, sens de mers către șoseaua Bucium va fi modificat. Pe indicatorul rutier menționat va figura direcția înainte și la dreapta pe banda numărul 1 de circulație. Stația taxi de pe strada Bucium va fi retrasă. În aceeași zonă va fi montat și un indicator rutier „Oprirea interzisă”, zona de acțiune a acestui indicator urmând să cuprindă o distanță de cel puțin 25 de metri față de colțul intersecției cu bulevardul Socola. Va fi amplasat indicatorul rutier „Accesul interzis vehiculelor cu masa mai mare de … tone”, urmând ca masa totală înscrisă pe indicator să fie stabilită de Primărie în funcție de capacitatea portantă a părții carosabile. Pe axul bulevardului Nicolae Iorga, la intersecție cu strada Decebal (Complex Podul de Piatră) vor fi amplasate mijloace de separare a sensurilor de mers (popici). În plus, Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier a solicitat amplasarea indicatorului rutier „Interzis a vira la stânga” pe bulevardul Nicolae Iorga intersecție cu strada Decebal (Complex Podul de Piatră), pe sensul de mers dinspre Podu de Piatră către Gara Internațională. În fine, pe trotuarul din partea dreaptă a străzii aleea Cimitirul Evreiesc, sensul de mers dinspre șoseaua Păcurari, până în dreptul porticului, vor fi montați piloni antiparcare.
BUna ziua,
Poate ar fi bine sa se aiba in vedere si montarea unor semafoare pe ruta strada Pacurari catre Toma Cozma Se sta la virajul spre stanga spre Toma Cozma, mai ales la orele de scoala, si jumatate de ora.
Multumesc