După ce, în etapa trecută, prima după reluarea campionatului, a fost învinsă pe teren propriu de FC Argeş (scor 2-3), Ştiinţa Miroslava nu a reuşit să-şi apropie cele trei puncte nici în meciul pe care l-a disputat sâmbătă dimineaţa, tot pe teren propriu, în compania formaţiei Metaloglobus Bucureşti, una dintre contracandidatele la retrogradare ale ieşenilor. Meciul disputat pe Stadionul „Comunal” din Miroslava a început cum nu se putea mai bine pentru gazde, acestea reuşind să deschidă scorul în minutul 4, prin Alexandru Marin, care, atent, a introdus în poartă balonul expediat din 11 metri de Căruţă şi respins în faţă de portarul oaspeţilor. În minutul 20, ieşenii se puteau desprinde pe tabela de marcaj, însă şutul puternic expediat de Ciprian Milea de la 20 de metri, care se întrepta direct sub transversală, este respins, in extremis, de Robert Geantă. În minutul 45, Viorică, de la gazde, are golul cu nr. 2 în vârful bocancului, însă balonul trimis cu putere din apropierea careului de 16 metri loveşte bara din stânga porţii bucureştenilor. Aspectul jocului nu se modifică semnificativ nici după reluare, cu gazdele atacând în permanenţă poarta lui Geantă şi cu oaspeţii apărându-se supraglomerat. În minutul 55, Căruţă şutează din unghi, din partea stângă, puţin pe lângă poartă, la colţul lung, pentru ca peste numai patru minute, oaspeţii să egaleze, prin Bilciurescu, după o centrare de pe partea dreaptă a lui Voican. În minutul 67, oaspeţii puteau să preia chiar conducerea pe tabela de marcaj, însă balonul şutat puternic de la 20 de metri de Roşu este respins, în ultimul moment, de lângă bară, de Turiţă. În minutul 90, gazdele au avut, la rându-le, posibiltiatea de a tranşa în favoarea lor soarta partidei, însă Geantă respinge, cu piciorul, mingea expediată din centrul careului de Buhăcianu, scăpat singur cu goal keeper-ul oaspeţilor. S-a terminat Ştiinţa Miroslava – Metaloglobus Bucureşti 1-1, iar gazdele au (re) intrat serios în hora retrogradării, după ce, la finalul anului trecut, echipa pregătită de Adrian Kereszy părea scăpată de griji. Au evoluat formaţiile: Ştiinţa: Turiţă – Ambrosie, Moisi, Bucur, Agrigoroaei – Viorică, Crişan, Milea (min. 61 Buhăcianu), Căruţă – Nemţanu (min. 57 Taciuc), Al. Marin (min. 78 Eduard Sandu); Metaloglobus: Geantă – Asanache, Caramalău, Sava, Negotei – Niculae (min. 83 Potecea), Ispir (min. 18 Răileanu), Popa, Vlad (min. 51 Biciurescu) – Roşu, Voican. În celelalte meciuri din etapa a 24 a Ligii a II-a, disputate sâmbătă, 10 martie, s-au înregistrat rezultatele: Luceafărul Oradea – FC Argeş 3-2, Foresta Suceava – Chindia Târgovişte 1-1, Pandurii Tg Jiu – CS Mioveni 2-1, Sportul Snagov – ASA Tg Mureş 3-0 (rezultat stabilit la masa verde, după ce formaţia ardeleană s-a retras din campionat), Olimpia Satu Mare – CS Baloteşti 0-3 (rezultat stabilit, de asemenea, la masa verde, după ce gazdele s-au retras din campionat), ASU politehnica Timişoara – Academica Clinceni 2-2 şi, în derb-ul zilei, Dunărea Călăraşi – CS Afumaţi 2-1. Meciurile Rispensia Bucureşti – Dacia Unirea Brăila şi UTA – Hermannstadt vor avea loc duminică. În clasament: 1. Dunărea Călăraşi – 53 p, 2. Hermannstadt – 49 p, 3. Chindia Târgovişte – 46 p, 4. CS Afumaţi – 41 p, 5. Academica Clinceni – 39 p, 6. FC Argeş – 37 p, 7. ASU Poli Timişoara – 37 p, 8. ASA Tg Mureş – 31 p, 9. CS Mioveni – 30 p, 10. Sportul Snagov – 30 p, 11. Luceafărul Oradea – 27 p, 12. Ripensia Timişoara – 26 p, 13. UTA – 25 p, 14. Pandurii Tg Jiu 24 p, 15. Metaloglobus – 24 p, 16. Foresta Suceava – 24 p, 17. CS Baloteşti – 23 p, 18. Ştiinţa Miroslava – 23 p, 19. Dacia Unirea Brăila – 18 p, 20. Olimpia Satu Mare – 36 p. În etapa viitoare, Ştiinţa Miroslava va evolua sâmbătă, 17 martie, în deplasare, în compania formaţiei Academica Clinceni. (Edmond Macri)