24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
”A mai trecut un congres extraordinar. Acum a stat. Scena s-a mai răzbunat. Peste sat”. Un astfel de debut de editorial poate fi fericit atunci când intenționăm să ne raportăm la c este mai mic, mai între noi, mai aproape de un anume experiment, care să nu afecteze o mare masă de oameni. Și această exprimare ”o mare masă de oameni” este cu siguranță nelalocul ei, atâta timp cât includerea unui singur om în suferință, nu neapărat în moarte, este o tragedie pe care societatea și-o asumă și pentru care este chemată să plătească.
Avem capacitatea de a ne detașa de cazurile în care fiecare dintre noi este parte activă, interesată așa cum pentru o multitudine de alte spețe, în care fiecare dintre noi este parte neutră, să existe șansa de a deveni martori ai întâmplării, să constate de partea cui este dreptatea, fără a se mai apela la instanțele de judecată, uzând doar de forța bunului simț și a ceea ce este vizibil cu ochii deschiși.
Exact în această poziție am putut urmări această calamitate artificială a politicii românești, din ce în ce mai degradată, din ce în ce mai ruinată. Congresul extraordinar al PSD a avut un scop principal, acelea de a-i mai încărca butelia de oxigen liderului maxim, nu pentru că ar fi avut nevoie, ci pur și simplu era necesară o mișcare artistică, o ieșire la scenă deschisă a lui Liviu Dragnea, cu o întrebare retorică: Mă mai vreți?! Evident, sala a fost invitată de agitatori să se ridice în picioare și să aplaude, fiind acompaniată de privire ușor mirată, de prim rând, a Gabrielei Firea, mult prea hârsită de experiența sa jurnalistică pentru a nu înțelege că acest halomis nu are sorți de izbândă în a convinge electoratul că totul e bine și nimic nu scârțâie în încheieturile social-democrației. De fapt singura pesedistă care a reușit să critice guvernul în structurile sale de nivel II și III, fără ca să pățească ceva, așa cum au pățit ceilalți colegi de partid care nu au mai rezistat și au răbufnit, de la Ecaterina Andronescu (exponentul filonului academic din PSD) și până la turbatul de profesie Codrin Ștefănescu. Dacă Kati a fost învinsă de Vasilica (reprezentanta târgoveților din Videle în Guvernul României), pe Codrin nu a fost nevoie să-l învingă cineva, el cerându-se singur afară în din secund în care a intrat în PSD, ca marfă expirată pe când Corneliu Vadim Tudor o făcea pe-a Alcibiade în România Mare. Din acel rezervor nesecat al bădărăniei s-a adăpat și Codrin Ștefănescu, ajuns în situația de a-și tăia singur craca de sub picioare, în momentul în care a crezut să poate lega de toți și de toate. Doar așa i-a rămas osul lui Dragnea în gât, fiind necesară o urgent extirpare din structurile de conducere ale PSD. Atenție, aici s-a putea să crească adevăratul Călcâi a lui Achile de care să profite un alt mare aiurit al scenei politice, numit pentru identificare Ludovic Orban, cel care a doua zi după extraordinarul de la PSD, nu a ezitat să scoată în față dorința sa de a fi prim ministru, dacă cumva Klaus Iohannis va mai dori să rămână la Cotroceni și nu la Strasbourg. Ludovic Orban, nici bine nu a răsuflat ușurat, după ce glontele unei condamnări penale ia trecut le lângă perciune, și-a descoperit dintr-o dată plămânii plini de aerul necesar traversării Mării Negre pe sub apă, drept pentru care nu a ezitat să pupe în stânga și în dreapta tot ce i-a ieșit în cale, promițând tot felul de ajutoare, până și celor care nu i-au cerut așa ceva, cum este Klaus Iohannis. În acest caz particular, liderul liberal gafează până la ridicol, propunând Consiliului Național PNL validarea candidaturii lui Klaus Iohannis la președinție pentru un nou mandat, fără ca actualul președinte să o fi cerut, să-și fi dat acordul sau măcar să-și fi anunțat intenția de a agrea susținerea acestui partid politic mai inexistent ca niciodată.
Revenind la extraordinarul social-democrației nu putem să nu ne aducem aminte de falsitate, de lipsa de performanță reală a celor care au gândit o așa de mare umplere până la refuz a Sălii Palatului din București. Încă mai suntem prizonierii grandiosului pentru a demonstra forța, numărul maxim pentru a ascunde sau minimaliza calitatea, fără a fi mai atenți cu cine intră în sală și mai ales de ce aceştia care întră în congres, fie el și extraordinar, au de votat doar ceea ce trebuie votat, chiar dacă nu mai este vorba de interesul național.
Mai mult, o serie de organizații județene, nu au ezitat să-și ”parcheze” în fața Sălii Palatului nu numai limuzinele ci și o serie de susținători, simpatizanți, care nu prea știau ei ce se va întâmpla în sală, ei fiind investiți de liderii locali cu susținerea. ”Ei votează acolo înăuntru ce știu, ce trebuie să voteze, noi îi susținem de aici de afară, căci a venit primăvara și ne este foarte bine aici, la Capitală” – nu au ezitat susținătorii să-și mărturisească bunul simț care încă îi mai susțin în picioare, drepți ca brazii.
A fost un congres firesc, dar lipsit de necesitate. Un concurs în care PSD și-a mai dat sieși, în primul rând, o probă de microfon, să vadă dacă vocile nu le-au răgușit, dacă au rămas cei mai tari, cei mai mari, cei mai buni și, nu în ultimul rând, dacă știu cum să acționez la o imprevizibilă alarmă. A fost un exerciţiu de alarmă care per total a exist bine.
ADI CRISTI.
