Rata anuală a inflaţiei a crescut în februarie la 4,72%, cel mai mare nivel din iunie 2013

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna februarie la 4,72%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%, în condiţiile în care citricele s-a scumpit cu 5,98% faţă de ianuarie, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În ianuarie, rata anuală a inflaţiei a crescut la 4,32%, în creştere faţă de decembrie, când a fost 3,32%, şi faţă de noiembrie, când a fost 3,23%. În februarie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,74%, în medie, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 6,27%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,92%. Faţă de luna ianuarie, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în februarie, la citrice (5,98%), fructe proaspete (3,54%) şi la alte legume şi conserve de legume (2,17%). Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a scăzut, în ultima lună, cu 0,31%. În ultima prognoză, publicată în februarie, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 3,2% la 3,5%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3,1% pentru decembrie 2019. (sursa: News.ro)