Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, demis de preşedintele Donald Trump

Donald Trump l-a demis din funcție pe secretarul de stat Rex Tillerson și l-a înlocuit cu șeful CIA Mike Pompeo. Potrivit Washington Post, această mișcare surprinzătoare a lui Trump arată că au loc mișcări importante în echipa sa de securitate națională, chiar în timpul unor negocieri foarte delicate cu Coreea de Nord. Vineri, Trump i-a cerut lui Tillerson să fac un pas în spate, iar acesta și-a scurtat vizita pe care o făcea în Africa, pentru a se întoarce la Washington. Gina Hapsel, care este director adjunct al CIA, îl va înlocui pe Pompeo la conducerea CIA, devenind astfel prima femeie care va conduce agenția de spioni. Potrivit CNN, care-l citează pe subsecretarul Steve Goldstein, Rex Tillerson susține că habar nu are care este motivul pentru care a fost concediat. Potrivit unor surse citate de CNN, Trump nu îl mai suporta pe Tillerson după ce în presă apăruseră informații potrivit cărora Rex l-ar fi numit ”imbecil”. Într-un comunicat transmis Washington Post, Trump i-a lăudat atât pe Pompeo, cât și pe Haspel. ”Sunt mândru să-l numesc pe directorul CIA Mike Pompeo noul nostru Secretar de Stat. Mike a terminat primul clasa la absolvirea Wst Point, a servit cu distincție în Armata SUA și a absolvit cu Onoare la Harvard Law School.” – se arată în declarație. (sursa: PRO TV)