Breaking News

Companiile de stat, obligate să participe la licitaţiile publice

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, un memorandum care cuprinde o serie de măsuri ce vizează societățile cu capital integral sau majoritar de stat. În esență, companiile vor fi obligate să participe la licitațiile publice organizate de instituțiile și autoritățile finanțate din bani publici. Potrivit ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, memorandumul va duce la „creșterea competitivității companiilor deținute majoritar sau integral de stat, prin intermediul procedurilor de achiziție publică”. Mai întâi se va întocmi o listă completă a operatorilor economici cu capital integral sau majoritar de stat, pe domenii, subdomenii și activități autorizate prin statut. Apoi, printr-un ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, se va stabili obligația pentru autoritățile contractante de a transmite o invitație de participare la agenții economici din listă, în concordanță cu domeniul de activitate. Al treilea pas îl constituie mandatarea reprezentanților statului în consiliile de administrație și în adunările generale ale acționarilor pentru a „hotărî cu privire la obligativitatea operatorilor economici de a transmite oferte și de a participa la procedurile de achiziții publice organizate de autoritățile contractante de la care au primit invitații”. În a doua etapă, se va vedea câte din ofertele transmise au fost și câștigătoare. Teodorovici a mai precizat că există, la acest memorandum, un aviz pozitiv din partea Consiliului Concurenței și că actul „va aduce modificări importante și, poate, o schimbare de paradigmă”. „Este o chestiune care trebuia făcută de foarte mult timp și, eu zic, că de azi înainte lucrurile se vor schimba”, a mai spus Teodorovici. Ministrul de Finanțe a explicat adoptarea memorandumului printr-o întâmplare prin care a trecut instituția pe care o conduce: „Am avut, normal, ca orice instituție publică, să contractăm anumite servicii de transport aerian și am constatat o situație neplăcută vizavi de operatorul nostru național de transport aerian, care nu a ofertat la acea solicitare a noastră. Astfel, Ministerul de Finanțe a fost obligat să plătească – și probabil sunt multe astfel de cazuri – pentru un transport pe o anumită rută, unde trebuiau să ajungă experții Ministerului, în loc de 200 și ceva de euro, cursa respectivă, 500 și ceva de euro, cu o rută extinsă desigur. Și atunci s-a pus foarte clar problema următoare: înseamnă că astfel de situații pentru care statul, de multe ori, a avut măsuri de sprijinire, nu-și produc și efectele necesare”. (sursa: DIGI 24)