Breaking News

O nouă ediţie a Târgului de Turism „Vacanţa”, în perioada 16-18 martie, la Palas Mall

În organizarea Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), în perioada 16-18 martie, la Palas Mall – zona Atrium va avea loc cea de-a VI-a ediţie a Târgului de Turism „Vacanța”. Evenimentul, devenit deja tradiţional, oferă posibilitatea agențiilor de turism din întreaga ţară să-şi prezinte destinațiile și pachetele de vacanță, cu prețuri mai mici pentru cumpărare cu 6-7 luni în avans pentru toate destinațiile. Reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din NE României afirmă că şi în acest an, destinațiile care vor reveni în atenția publicului sunt Turcia (Antalya), Grecia (Corfu, Rhodos, Creta), Spania (Costa Brava) şi Cipru, pentru care există opțiune de zbor charter cu conexiune din Iaşi, completate cu oferte pentru diverse destinaţii exotice (Republica Dominicană, Mexix, Thailanda, Dubai) sau city break. Programul târgului va fi în intervalul orar 10.00 – 22.00, intrarea fiind gratuită. (E.M.)