Noul preşedinte al Curţii Constituţionale, Mihai Poalelungi, a depus jurământul în faţa Parlamentului

Mihai Poalelungi este noul noul judecător al Curții Constituționale din Republica Moldova. Acesta a depus vineri jurământul în fața deputaților din Parlament. Poalelungi a fost ales în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţiomnale a Republicii Moldova. Candiatura lui Poalelungi a fost aprobată anterior de Consiliul Superior al Magistraturii Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a examinat, în ședința din 6 martie, unicul dosar înscris în cursă, cel al lui Mihai Poalelungi. Membrii CSM au votat în unanimitate pentru candidatura acestuia. Magistratul este singurul candidat înregistrat pentru fotoliul CC. Poalelungi va ocupa această funcție în următorii șase ani. Poalelungi este judecător ad-hoc la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Strasburg, Franţa. Anterior, a fost arbitru la Curtea Internaţională de Conciliere şi Arbitraj de pe lângă OSCE. De asemenea, a mai deținut posturile de vicepreşedinte al CSJ și preşedinte al Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curții, dar și funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mihai Poalelungi este doctor habilitat în drept și autor al mai multor lucrări științifice. Amintim că funcția de judecător la Curtea Constituțională a devenit vacantă după ce la sfârșitul lunii ianuarie, Tudor Panțîru a demisionat din funcția de președinte și judecător al CCM, invocând motive personale. (sursa: www.deschide.md)