Breaking News

Patru morţi şi cel puţin zece persoane rănite, după prăbuşirea unui pod pietonal în Miami

Cel puţin patru persoane au murit iar alte zece au fost rănite, după ce un pod pietonal s-a prăbuşit în apropierea Florida International University în Miami, scrie BBC, preluată de News.ro. Echipajele de salvare caută în continuare eventuale victime prinse printre ruine. Podul, care cântărea 862 de tone şi avea o înălţime de 53 de metri, a căzut peste o autostradă cu opt benzi joi după-amiază şi a strivit cel puţin opt vehicule, conform poliţiei. Podul fusese construit sâmbătă, în doar şase ore, folosindu-se o metodă denumită „construirea accelerată a podului” pentru a se evita perturbarea traficului. O secţiune importantă a podului a fost asamblată la marginea drumului şi apoi aşezată pe amplasament. Şeful pompierilor din Miami, Dave Downey, a confirmat că cel puţin patru persoane au murit. „Acesta va fi un incident lung. Va trebui ca echipajele să stea aici pentru toată noaptea, dacă nu chiar mai mult”, a spus Downey. Cel puţin zece persoane au fost tratate pentru rănile suferite, la Centrul Medical Regional Kendall, inclusiv două persoane care se aflau „într-o stare extrem de critică”, conform medicului Mark McKenney, şeful chirurgiei generale. La un moment dat, poliţia a ordonat elicopterelor televiziunilor să părăsească zona pentru ca echipajele de salvare să audă oamenii care ar putea striga după ajutor de sub ruine, conform CBS Miami. Martorii oculari au declarat pentru presă că maşinile erau oprite la un semafor atunci când structura s-a prăbuşit în jurul orei locale 13:30. Preşedintele Donald Trump a spus pe Twitter că monitorizează situaţia provocată de  „prăbuşirea podului” pe care a numit-o „dureroasă”. Guvernatorul din Florida, Rick Scott şi senatorul Marco Rubio au fost prezenţi la locul incidentului joi noapte alături de o echipă de specialişti de la Biroul pentru Siguranţa în Transportul Naţional. „Va avea loc o investigaţie pentru a afla exact ce şi de ce s-a întâmplat”, a spus Scott.