
Ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, a anunţat sâmbătă că evaluarea activităţii ambasadelor României va fi gata în zece zile. I-a cerut premierul să facă acest lucru, inclusiv pentru ataşaţii comerciali. Ministrul Teodor Meleşcanu a declarat că Ambasada de la Washington este unul dintre oficiile diplomatice cele mai importante ale României. El a negat, într-o intervenţie la un post de televiziune, că i s-a cerut să-l schimbe pe George Maior, ambasadorul nostru la Washington. ‘În mod normal, o asemenea decizie trebuie luată după o evaluare a modului în care se desfăşoară activitatea la un oficiu sau altul’, a spus Meleşcanu. (sursa: TVR)