Aproximativ 110 milioane de cetăţeni sunt aşteptaţi, duminică, la urne, pentru a-şi alege președintele pentru următorii şase ani. Observatorii au raportat nereguli în secții de votare din întreaga Rusie în cadrul scrutinului prezidențial, încă din primele ore ale zilei.Rușii pot să voteze în aeroport, în gări sau la cea mai apropiată circumscripție electorală. 145.000 de observatori monitorizează alegerile de azi, printre care și 1.500 de obsevatori străini și reprezentanți ai mișcării liderului opoziției, Aleksei Navalnii, a cărui participare la alageri fost interzisă în urma unei condamnări de frauda, pe care acesta o denunță ca fiind “fabricată”. Candidatul cotat cu cele mai mari șanse, Vladimir Putin, este la cârma Rusiei de 18 ani în calitate de preşedinte şi premier. Liderul de la Kremlin a votat la o secţie din Moscova. (sursa: EUROPA FM)