Uniunea Europeană şi Londra au reuşit să avanseze în dosarul Brexitului, anunţând luni că au căzut de acord asupra termenilor unei perioade ”scurte” de tranziţie post-Brexit, în timpul căreia cetăţenii comunitari veniţi în Marea Britanie vor beneficia de drepturile similare celor veniţi înaintea Brexitului, fiind convenit de asemenea un principiu de abordare a spinoasei chestiuni a frontierei nord-irlandeze pentru care persistă divergenţe substanţiale, relatează AFP şi Reuters.
Există un acord asupra ”unei perioade de tranziţie” şi asupra ”unei mari părţi a ceea ce va fi acordul internaţional pentru retragerea” Marii Britanii, a spus negociatorul-şef european, Michel Barnier, care a vorbit despre zile şi nopţi de negocieri intense în urma cărora a fost convenit acest acord provizoriu.
Stabilirea unei perioade de tranziţie a fost cerută de Londra pentru evitarea consecinţelor negative ale unei rupturi totale de blocul comunitar pe 29 martie 2019, data când Brexitul va deveni efectiv.
Un acord privind perioada de tranziţie va fi inclus în tratatul privind retragerea Marii Britanii din UE, care, conform negociatorilor europeni, trebuie să clarifice în special trei chestiuni cheie, respectiv ”factura” Brexit-ului, drepturile cetăţenilor comunitari în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.
În timpul perioadei de tranziţie, care ar urma să se încheie în decembrie 2020, Marea Britanie nu va mai participa la procesul decizional european, însă va continua să aplice directivele europene, păstrând în schimb toate beneficiile ce decurg din participarea la piaţa unică şi la uniunea vamală, a precizat Barnier.
S-a mai convenit ca cetăţenii comunitari care vor veni în Marea Britanie, precum şi cei britanici care vor veni în statele UE pe parcursul acestei perioade de tranziţie să beneficieze de aceleaşi drepturi cu cei sosiţi înaintea datei efective a Brexitului.
În ce priveşte situaţia frontierei nord-irlandeze, tratativele s-au desfăşurat în contextul respingerii de către premierul Theresa May a documentului european emis cu trei săptămâni în urmă, în care Bruxelles-ul a inclus conceptul de ”backstop”, descris prin stabilirea unui ”spaţiu comun de reglementare” în care între UE şi Irlanda de Nord să nu existe ”frontiere interne”, astfel încât între Irlanda şi Irlanda de Nord să nu reapară o ”frontieră dură”. Şefa guvernului britanic a răspuns că nu va accepta niciodată o asemenea abordare care, în opinia ei, ameninţă integritatea ţării.
Dar în urma ultimelor negocieri, Marea Britanie a acceptat conceptul de ”backstop”, cu menţiunea însă că rămân de stabilit detaliile practice ale acestuia şi că guvernul de la Londra doreşte ca problema frontierei nord-irlandeze să fie abordată în cadrul parteneriatul post-Brexit cu UE, care să fie suficient de apropiat încât să nu necesite măsuri specifice. ”Am acceptat necesitatea includerii (în tratatul de retragere din UE) unui text juridic care să descrie” această soluţie, a spus negociatorul-şef britanic, David Davis. ”Însă intenţia noastră este în continuare un parteneriat care să fie suficient de apropiat încât să nu necesite măsuri specifice în ce priveşte Irlanda de Nord”, a explicat el.
Acordul trebuie validat şi de liderii europeni care se vor reuni joi şi vineri la Consiliul European. Totuşi, Michel Barnier a atras atenţia că aplicarea acestui acord privind perioada de tranziţie este condiţionată de convenirea tratatului privind retragerea Marii Britanii din UE, ale cărui negocieri ar trebui finalizate până la sfârşitul anului în curs. ”Nimic nu este convenit dacă nu este totul convenit”, a spus el în faţa presei. AGERPRES