Manifestarea interactivă „Ouă încondeiate”, în perioada 24-25 martie, la Palatul Culturii

Manifestarea interactivă „Ouă încondeiate”, ajunsă la cea de-a XVIII-a ediţie, organizată de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului” și Centrul de Informare Turistică Iași, se va derula în acest an în perioada 24 –25 martie, în incinta Palatului Culturii din Iași. Evenimentul, organizat în preajma sărbătorilor pascale, va prezenta publicului tainele meşteşugului şi artei încondeierii ouălor, având ca invitați meșteri populari renumiți, proveniți din zone tradiționale, precum Paltinu – Vatra Moldoviței, Măgura – Ulma, Izvoarele Sucevei, sau Brodina. Alături de aceştia, anunţă organizatorii, vor mai participa meşteri din: Rogojeşti și Vorona – Botoşani, Bodești, Scânteia și Hlincea, Ciurea – Iaşi, care vor expune icoane pe sticlă şi pe lemn, obiecte cu temă religioasă sculptate în lemn (troiţe miniaturale, pistornice, cruci de mână), precum şi coşuri realizate din răchită şi din sfoară. Programul manifestării este zilnic, între orele 9.00 – 17.00, intrarea publicului fiind este liberă. (E.M.)