Centrul Cultural German (CCG) din Iaşi îi invită pe iubitorii celei de-a şaptea arte la o Seară de Film German, miercuri, 28 martie, începând cu ora 18.30, în sala „Bertolt Brecht”, unde va fi prezentat filmul german „Oh Boy”, din anul 2012, în regia lui Jan Ole Gerster. OH BOY prezintă portretul auto-ironic al unui tânăr și al orașului în care trăiește acesta – Berlin. Niko Fischer este un tânăr în vârstă de douăzeci de ani, care este în căutarea sinelui şi care nu are un loc de muncă, dar își caută locul în societatea modernă. Trăiește de la o zi la alta, hoinărește neîncetat pe străzile Berlinului, şi-a întrerupt studiile, fără să îi spună nimic tatălui său foarte strict în această privință, pentru a nu-și pierde alocațiile lunare. Dar curând vine și ziua în care totul se năruie: prietena lui îl părăsește, iar tatăl său îi blochează alocaţiile lunare. Tocmai când credea că mai rău de atât nu avea ce să i se întâmple, psihologul îi diagnostichează cu „dezechilibru emoțional”, ceea ce îi anulează șansele să își mai recupereze permisul de conducere. Ziua lui pare ruinată definitiv. Însă, când o reîntâlnește pe fosta lui colegă, Julika, ziua catastrofală pare să își schimbe cursul în mod surprinzător. Cu filmul său extraordinar de debut, Jan Ole Gerster reușește să amintească de marile exemple cinematografice, fără însă a le exploata: de lucrările timpurii ale lui Woody Allen, de filmul „After Hours” a lui Martin Scorsese, dar și de filmele șvabe de la sfârșitul anilor `60. Filmul va fi subtitrat în limba română. Intrarea publicului este liberă. (E.M.)
Related Articles
Număr de telefon gratuit, pus la dispoziția părinților ai căror copii au fost implicați în accidentul produs în județul Brașov
19 iunie 2016 08:18
Iohannis despre invitația lui Dodon de a vizita Republica Moldova: O să primească un răspuns „in due time”
24 noiembrie 2017 11:49
Raed Arafat: Infrastructura spitalelor are nevoie de multe lucrări de îmbunătățire
16 august 2016 19:53
Check Also
Close
-
Fotbal: Politehnica Iaşi – FC U Craiova 1-1, în Superligă23 octombrie 2023 12:02