Lansarea cărţii „Bandele de stradă”, în prezenţa autorului, la UAIC

Facultatea de Filosofie şi Ştiinte Social-Politice din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) anunţă lansarea cărţii „Bandele de stradă”, în prezența autorului, sociolog-criminolog Luca Vincenti. Evenimentul are loc vineri, 23 martie, începând cu ora 10.00, în sala D1 din Corpul D al universităţii.
„Bandele de stradă” este o carte document – monografie de criminologie, un studiu, la care autorul a lucrat şapte ani. A studiat bandele de cartier din Genova, le-a urmărit mişcările, infiltrându-se între ele. Astfel, a reuşit să le descifreze codurile, pe unii dintre ei a reuşit să-i intervieveze. S-a luptat să demonstreze că aceste bande există, că se dezvoltă de la an la an şi că au propriile reguli. Cartea este o cercetare, care începe cu preistoria bandelor, cum au apărut ele şi cum s-au dezvoltat în timp. Este o cercetare pe care autorul a realizat-o cu mult interes şi curaj. Luca Vincenti ne vorbeşte despre valori, norme, mentalitate, despre modul în care sunt botezaţi cei noi intraţi în bandă, despre veterani şi modul în care aceştia se comportă în inchisoare. Nu în ultimul rând, autorul relatează şi despre cazul bandelor ultra și Naziskin. Aflăm din carte modul în care tinerii care fac parte din bande se îmbracă, dar şi despre gesturile care îi diferenţiază de ceilalţi. Moderator al evenimentului este conf. univ. dr. Romeo Asiminei. Prezintă: prof. univ. dr. Adrian Netedu, conf. univ. dr. Mihaela Rădoi, şi jurnalistul Claudia Untaru. (E.M.)