Numărul persoanelor care au murit din cauza rujeolei a ajuns la 45

Numărul persoanelor care au murit din cauza rujeolei a ajuns la 45, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

„Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până vineri este 11.569, din care 45 de decese. În săptămâna 19 – 23 martie au fost raportate încă 257 de cazuri nou confirmate în 23 de judeţe şi în municipiul Bucureşti”, informează sursa citată.

Cele 45 de persoane care au murit din cauza rujeolei provin din: judeţul Timiş – 9, Dolj – 7, Arad – 6, Bacău 4, în Caraş Severin şi Neamţ au fost câte 3 şi câte unul în Bihor, Braşov, Călăraşi, Cluj, Ialomiţa, Iaşi, Prahova, Satu Mare, Suceava, Vaslui, Galaţi, Mureş şi în Bucureşti. AGERPRES