Breaking News

Patriarhia Romana:evenimente dedicate împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

O serie de evenimente dedicate împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918 – 27 martie 2018) vor fi organizate marţi de Patriarhia Română.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române transmis, vineri, AGERPRES, de la ora 10,00, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va participa la şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului dedicată evenimentului aniversat.

De la ora 11,00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de Te Deum şi Trisaghion pentru membrii Sfatului Ţării, care au votat Unirea Basarabiei cu România şi pentru toţi susţinătorii acestui act istoric, urmată, de la ora 12,00, în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei Române, de vernisajul expoziţiei de documente, fotografii şi cărţi referitoare la Unirea Basarabiei cu România.

În acelaşi cadru, la cimitirul Mănăstirii Cernica, precum şi în alte cimitire din Bucureşti şi din ţară, unde sunt înmormântaţi făuritori ai Unirii Basarabiei cu România, se va oficia, de la ora 13,00, slujba de parastas pentru pomenirea acestora.

Potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, nr. 1.127 din 15 februarie 2018, cu prilejul aniversării Unirii Basarabiei cu România vor fi oficiate slujbe de Te Deum şi se vor trage clopotele în toate bisericile din cuprinsul Patriarhiei Române timp de un minut. AGERPRES