USLIP Iaşi, solidară cu profesorii care au boicotat simularea examenelor naţionale

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi denunţă modul în care profesorii din unele judeţe, printre care Arad, Harghita şi Prahova, care nu au dorit să participe la organizarea simulării Examenelor Naționale, sunt anchetaţi de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Reamintim decidenților din Ministerul Educației Naționale că, din punct de vedere legal, profesorii aveau tot dreptul să nu participe la aceste acțiuni. Obligația lor era doar de a fi prezenți în unitatea școlară și de a-și face orele pe care le aveau în program. Legea Educației Naționale nu prevede nicăieri participarea cadrelor didactice la “simulări”, se precizează într-un comunicat de presă al USLIP Iaşi. .Semnatarii documentului subliniază că şicanarea dascălilor amintește de perioada anilor ’50, atunci când “Tribunalele Poporului” judecau persoanele care nu se supuneau noii ordini. „Îi asigurăm pe colegii noștri din județele respective că USLIP Iași ia în calcul acțiuni de protest, dacă cineva va avea de suferit”, anunţă reprezentanţii USLIP Iaşi. În final, aceştia solicită ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, să revoce urgent ordinul transmis către inspectorii școlari din județele respective, ce vizează sancționarea profesorilor. Profesorii din mai multe judeţe din ţară au boicotat simularea Evaluării Naţionale, fiind nemulţumiţi de grila de salarizare propusă de Guvern. (E.M.)