Mobilizare masivă de forţe pentru combaterea efectelor ninsorii

În ultimele 24 de ore, echipele municipalității ieșene s-au mobilizat pentru îndepărtarea efectelor ninsorii şi viscolului care s-au abătut la sfârşitul acestei săptămâni asupra oraşului. Astfel, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, sâmbătă, între orele 8.00 și 20.00, Citadin SA a intervenit cu 29 de angajați, împreună cu 39 de utilaje (zece autobasculante, zece sărărițe cu lamă, 11 buldoexcavatoare cu cupă, șase tractoare cu lamă și două încărcătoare frontale) și a împrăștiat pe străzi 522 de tone de clorură de sodiu, tratată cu inhibitori, pe toate traseele, două tone de clorură de calciu în zona centrală și 72 de tone de material antiderapant preparat pe versanți. Pe aceștia din urmă a lucrat Servicii Publice SA, care a intervenit și în parcuri, spații verzi, cimitire, poduri și pasaje.  Împreună cu cei d e la Servicii Publice SA, echipele Citadin SA au continuat să acționeze şi în noaptea trecută cu 50 de utilaje (11 autobasculante, opt sărărițe cu lamă, 12 buldoexcavatoare cu cupă, 17 tractoare cu lamă și două încărcătoare frontale) și a trimis la stradă 28 de angajați. Pe arterele rutiere au fost împrăștiate 238 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori, două tone de clorură de calciu și 34 de tone de material antiderapant pe versanți. De asemenea, tot sâmbătă, între orele 8.00 și 20.00, Salubris SA a intervenit pe trotuare, alei pietonale și treceri de pietoni cu 101 muncitori, împreună cu un Holder, două Nilsisk, un multicar, un încărcător frontal, două autoutilitare și opt motofreze manuale și a folosit 32 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori și 1,125 tone de clorură de calciu. Noaptea trecută, până la ora 8.00, 116 muncitori ai Salubris SA au continuat să muncească, alături de un  Holder, un Nilsisk, un multicar, o Volă, două autobasculante și 10 motofreze manuale, și au împrăștiat două tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori și 1,175 tone de clorură de calciu. La rândul său, Compania de Transport Public (CTP) a trimis la stradă două scări mecanice cu opt muncitori, două mașini autoutilitare cu zece muncitori, două pluguri cu doi muncitori, o Volă, iar două tramvaie au rulat toată noaptea pentru a a sigura viabilitatea căilor de rulare. Totodată, Compania de Transport Public a împrăștiat patru tone de clorură de sodiu și 1,3 tone de clorură de calciu. În tot acest timp, Poliția Locală a intervenit cu 16 echipaje mobile, care au patrulat și au monitorizat non-stop situația din oraș, semnalând celorlalte societăți ale municipalității problemele observate. Eventualele probleme legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale sunt disponibile numele de telefon ale Salubris SA 0232.270.223 și 0800.410.610. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail: politialocalais@yahoo.com. (E.M.)