24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Începe să se ridice iarna de pe frunțile noastre brăzdate de adevăratele tranșee ale îngrijorării. Chiar și fără presiunea gerului, chiar și fără hărmălaia viscolului, chiar și fără acoperământul căderilor masive de zăpadă suntem din ce în ce mai prezenți în viața de zi cu zi, pe scena publică, acolo unde oamenii politici încearcă să facă jocurile. În afara problemelor diurne ale fiecăruia, atent din ce în ce mai mult asupra destinului său, intervine o mare problemă care ne privește pe toți, o problemă care este deasupra hârjonelilor politice și anume problema centenară a românilor, Marea Unire. Parcă este un făcut, un dat de la Dumnezeu, ca noi, românii, să fim din ce în ce mai constant preocupați de reîntregire, de unitate, de neamul nostru românesc, supus unor adevărate seisme ale căror pagube ne privesc pe toți, ne includ pe toți, făcându-ne părtași, cu sau fără voia noastră, la gesturile sublime sau chiar la mascarada produsă în numele acestor mărețe idealuri. Într-o astfel de conjunctură avem nevoie mai mult ca niciodată de solidaritate, de unitate. Românii de dincolo de Prut sunt mai exacți, mai preciși, știu să dea mâna pentru a-și uni forțele, știu că a scanda o lozincă nu înseamnă a-ți ucide adversarul, fie el și Igor Dodon, nefericitul președinte al Republicii Moldova, cel care nu vrea să înțeleagă ce se întâmplă dacă faci ce faci împotriva vântului. România de Est este o parte a României Mari care nu a avut liniștea și tihna sprijinirii de limba română, ea a fost tot timpul obligată să se ascundă, să se facă că nu există, să iasă la suprafață doar atunci când condițiile meteo-politice i-au permis, i-au garantat vizibilitatea maxim. În rest, a fost obligată să stea pitită, ascunsă prin catacombele sufletului curat de român, păzindu-și conștiința de neam să nu fie agresată de voroninii și dodonii care au găsit că mult mai aproape de interesele lor personale sunt rușii, în timp ce românii nu le vor decât răul unirii cu țara, răul acelei cuceriri pe care istoria sovietică a acestor meleaguri de rai românești a consemnat ”agresiunea românilor” asupra Republicii Democratice Moldovenești ce avea să devină la 27 martie 1918, grație votului în Sfatul Țării de la Chișinău, al doilea pas important pentru desăvârșirea României Mari (primul pas putând fi considerat Unirea Principatelor Române, Țara Românească și Moldova, de la 1859).
România Mare a fost fracturată din nou de degetul bont al lui Iosif Visarionovici Stalin , atunci când s-a împărțit din nou lumea, iar României i s-a luat din nou pământurile Basarabiei și pe cele ale Bucovinei, de această dată cu arma la tâmplă, printr-un ultimatum de 48 de ore, care nici așa nu a fost respectat, fiind operațional imediat cu anunțarea lui. Pe harta Uniunii Sovietice, din 2 august 1940 până în 1991, apare Republica Sovietică Socialistă Moldovenească ca republică constituentă a Uniunii Sovietice, cauzând României Mari una dintre cele mai sângerânde răni produsă în trupul țării. O rană vie care ne murdărește conștiința națională cu neputința de a nu ne aduce țara între hotarele ei firești, oferindu-ne neșansa de a ne lăsa astăzi frații, dacă nu într-o țară străină, atunci în batjocura acelorași interese străine, în care istoria nu mai contează, tradițiile, valorile naționale, limba maternă a țării devin facultative, fără a avea un cuvânt de spus atunci când se încearcă să se separe grâul de neghină, astfel încât să rămână la suprafață adevărata moștenire de neam. Esența națională a unui popor, ce nu poate fi ținut în lațurile nici unui alt interes, doar pentru că așa spun unii, așa cred alții. Țara nu are cum să fie sau să rămână la vrerea lui Dodon, atâta timp cât vrerea poporului este cu totul alta. Din nou Piața Sfatului a devenit neîncăpătoare, după o sută de ani de la aducerea țării acasă, în timp ce talpa acesteia a început să miște. Nu mai vorbim despre e vor politicienii, suntem puși în situația de a descoperi ce vrea neamul acesta românesc, care se întinde după întinderea limbii române, a cimitirelor românești, a tradiției populare pe care nici Igor Dodon, nici Petro Poroșenko sau păpușarul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu au forța necesară să o sugrume. Vorbim astfel de puterile miraculoase, dumnezeiești ale unui popor de a exista, de a se regenera, de a fi mai presus de moarte. Un popor nu moare când vor unii sau alții. Un popor este viu, fără moarte, este mai presus de interesele meschine, mărunte, sau chiar de cele glorioase. Un popor există făcând să existe țara limbii sale materne.
ADI CRISTI
