PULVERIZAREA ÎN NEANT A PSD

”Norii sau mai răzbunat” lăsând mai apoi primăvara să se strecoare tiptil e sub ușa anotimpului alb. Ne pregătim de verde, chiar dacă meteorologii nu exclud în a doua parte a lunii aprilie, un nou atac al iernii asupra florilor pomilor fructiferi, așa cum s-a petrecut acum un an.

Deocamdată gerul bate în retragere, fulgii se mai alintă prin munți să danseze din buric, din ce în ce mai lent, mai lasciv. Există o stare de relaxare, dar nu de dezarmare, cu atât mai mult cu cât, de această dată, evenimentele nu ne dau voie să ieșim din teren, să ne luăm concediu de odihnă sau să fugim de acasă. Suntem în continuare consemnați la locul de muncă, acolo unde fac și se desfac problemele stringente ale țării, probleme pe care noi, chiar dacă nu le pricepem, ne dăm silința să le rezolvăm, căci, nu-i așa, partea dintre noi aleasă de restul se simte responsabilă cu așa ceva. Evident că afirmația aceasta nu ar trebui înțeleasă decât în paradigma bunelor intenții.

Arhitectura actuală a scenei politice românești este una puternic afectată, după războiul de guerilă din PSD, război ce continuă pe la tot felul de colțuri de stradă, greu de imaginat, atâta timp cât ”colțurile de stradă” apar acolo unde interesele liderilor de la centru nu mai coincid cu interesele liderilor din teritoriu. Și această dispută este disproporționată, atâta timp cât liderii social democraților de la centru nu ezită să se folosească de metoda pumnului în gură împotriva celor care s-au săturat doar să înghită . Dacă e să identifică corect motivul revoltei, mai ales în zona primarilor, apărați de actuala legislație, feriți de eventualele destituiri dictatoriale ale liderilor PSD, atunci suntem puși în situația de a descoperi un puternic accent pus pe demnitatea conducătorului, a cărei reprezentativitate îl face dator electoratului și mai puțin conducătorilor lui de la centru. Rolul președintelui de  județ rămâne decorativ, acceptând funcția de ecou a ceea ce rostește Liviu Dragnea, în cazul PSD. Măiestria teleormăneanului este susținută de metoda ”luatul castanelor din foc cu mâna altuia”, astfel încât, între el și restul să nu apară că s-ar duce război civil sau fratricid. Nimeni nu-l poate acuza public pe Dragnea că i-a pus piedică unuia sau altuia, că s-a rățoit la unul sau la altul pe motiv că aceștia sunt neascultători și nu au executat ceea ce el le-a dictat.

Abilitatea miticanului este pusă în practică atunci când lansează o idee în aer, impersonală, fără adresă precisă, după care începe să tragă la răspundere (fără drept de apel) pe toți cei care nu s-au executat, nu au respectat întocmai mărețele sale indicații, chiar dacă, mare parte dintre ele, s-au dovedit a fi condamnări sigure la moarte.  O astfel de atitudine a făcut ca PSD să înregistreze una dintre cele mai triste premiere postdecembriste, aceea prin care într-un an de mandat s-a văzut nevoit să-și dea jos două guverne ale sale, pe unul amendându-l chiar cu o moțiune de cenzură. Și toate aceste greșeli politice nu au fost decontate de nimeni. De fapt  nu au fost asumate de artizanul lor, Liviu Dragnea, lăsând libertatea măcinării zestrei electorale în ritmuri alarmante, în procente periculoase. PSD pierde astfel în o sută de zile 14%, ajungând de la 46% la 32%, în timp ce liberalii se îndreaptă spre 29% (sic!).  Această cădere din pat, iată că, nu a avut rolul trezirii cu picioarele pe pământ, menținând conducerea de la centru a social-democrației într-un dolce far niente, pierdut în spațiu, rupt de realitate, astfel încât vinovățiile nu au cum să-l atingă pe liderul maxim, cel care a reușit chiar fie identificat chiar cu partidul: P.S.D(ragnea).

Ironie, satiră, glumă, dar mai ales dramă într-un singur act (care nu se mai termină niciodată, asemenea unui nefericit supus atacului termitelor sau a peștilor pirania) încearcă să ne obișnuiască cu înțelegerea a ceea ce se întâmplă cu noi.

Este evident că PSD se află într-un mare pericol, mai ales că această prăbușire nu vine în urma unor atacuri politice măiestre exersate de opoziția parlamentară, cât mai ales putem vorbi despre inexplicabilele lovituri de picior în propriul fund. Cu alte cuvinte, PSD își dă singur picioare în fund (se poate înțelege și cur, mai direct și mai în spiritul acad. Alexandru Graur care definește precis cât de mare poate fi confuzia între fund (”bucată de lemn dreptunghiular pe care tocăm ceapa”) și cur, (zona anatomică pe care o punem la bătaie când suntem invitați să „luăm loc”, „să stăm jos”).

Există deci acest mare pericol de pulverizare în neant a PSD, așa cum avem destule exemple mai forțate sau mai firești de dispariții peste noapte a unor gigantice formațiuni politice (moarte tot de la interior spre exterior), cum ar fi PSD sau, mai nou, istoricul PNȚCD, atâta timp cât partidul reușește să fie confundat cu un om. Aici este marele dezacord când nu mai  contează restul membrilor pentru a conta liderul.

ADI CRISTI