România şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat în cadrul Consiliului Uniunii Internaţionale pentru Telecomunicaţii

România şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat în cadrul Consiliului Uniunii Internaţionale pentru Telecomunicaţii (ITU), iar pentru anul 2019 se are în vedere organizarea la Bucureşti a evenimentului ITU Cyberdrill for the Europe and CIS Regions, se arată într-un comunicat al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), transmis marţi AGERPRES.

Discuţii pe marginea acestei decizii au avut loc în perioada 19 – 21 martie în cadrul Summit-ului la nivel înalt privind Forumul Societăţii Informaţionale (WSIS), pe tema ‘Leveraging ICTs to Build Information and Knowledge Societies for Achieving the Sustainable Development Goals (SDGs)’, la care România a fost reprezentată de către Manuela Catrina, secretar de stat MCSI.

Evenimentul a fost organizat la Geneva de către ITU, agenţia specializată a Naţiunilor Unite pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, în colaborare cu alte agenţii ONU.

Summit-ul privind Forumul Societăţii Informaţionale reprezintă cea mai mare reuniune a comunităţii pentru dezvoltare în domeniul IT&C, o platformă ce reglementează implementarea liniilor de acţiune WSIS pentru avansarea dezvoltării sustenabile şi are ca obiectiv analiza rolului pe care tehnologiile de comunicaţii l-ar putea avea în implementarea Agendei 2030.

În acest context, oficialul MCSI a avut întrevederi bilaterale cu oficialităţile ITU, respectiv cu secretarul general, Houlin Zhao, şi directorul Telecommunication Development Bureau (BDT), Brahima Sanou, în cadrul cărora a fost abordată susţinerea şi promovarea candidaturii României pentru un nou mandat în Consiliul ITU.

De asemenea, reprezentantul României a discutat despre organizarea ediţiei din 2019 a ITU Cyberdrill for the Europe and CIS Regions, în perioada exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România.

„În marja evenimentului, Catrina a susţinut două intervenţii în cadrul sesiunilor la nivel înalt, dedicate unor subiecte relevante pentru domeniul digital, cum ar fi accelerarea transformării digitale şi siguranţă în folosirea sistemelor IT&C. Tot în acest context, au fost evidenţiate proiectele prioritare ale României în domeniu, precum şi concentrarea pe zona de excelenţă în cybersecurity, promovarea educaţiei timpurii pentru crearea unui mediu online sigur pentru toţi utilizatorii şi dezvoltarea inovării IT&C”, se menţionează în comunicatul MCSI.

Potrivit sursei citate, pe durata unei întâlniri ministeriale, organizată pe tema celebrării a 15 ani de la introducerea Planului de acţiune de la Geneva pentru Societatea Informaţională, Manuela Catrina a punctat priorităţile în domeniul IT&C din România şi implicarea ministerului în implementarea obiectivelor pentru dezvoltare durabilă.

ITU este organism specializat al ONU, cu sediul la Geneva, în cadrul căreia guvernele şi sectorul privat realizează coordonarea la nivel global a serviciilor de reţele de telecomunicaţii. Uniunea este împărţită în trei sectoare: Standardizarea în Telecomunicaţii (ITU-T), Radiocomunicaţii (ITU-R) şi Dezvoltarea Telecomunicaţiilor (ITU-D).

România este membru al ITU din anul 1866 şi, în prezent, membru al Consiliului pentru al patrulea mandat consecutiv, făcând parte din regiunea Central – Estică a Europei, regiune cu un total de 20 membri, reprezentată în Consiliu prin cinci membri, în acest mandat, respectiv Rusia, Bulgaria, Ucraina şi Cehia alături de România. AGERPRES