
CSM Politehnica Iași şi fundaşul dreapta Sadiq El Fitouri au ajuns miercuri la un acord privind parafarea pe cale amiabilă a încetării contractului fotbalistului. El Fitouri, jucător care a făcut junioratul la cele două mari cluburi din Manchester (United şi City), a fost adus la Iaşi în pauza de iarnă, însă internaţionalul libian nu a bifat niciun minut în tricoul Politehnicii, ca urmare a unei pubalgii. (E.M.)