Breaking News

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul Legii manualului şcolar

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul Legii manualului şcolar, cu 175 de voturi „pentru”, 82 de voturi „împotrivă” şi patru abţineri.

„Manual şcolar este principalul instrument de lucru al elevului şi reflectă lectura personalizată a programei şcolare aferente disciplinelor/ modulelor de pregătire din curriculumul naţional, realizată de autori/ echipele de autori, potrivit diverselor contexte de învăţare şi grupuri-ţintă. Manualul şcolar de bază este bun de interes public şi reprezintă manualul şcolar realizat în conformitate cu programele şcolare în vigoare pentru disciplinele/ modulele de pregătire aferente trunchiului comun, din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu”, prevede proiectul de lege.

Potrivit proiectului, principiile pe care se fundamentează legea sunt: principiul echităţii şi egalităţii de şanse, principiul calităţii, principiul relevanţei, principiul eficienţei – în baza căruia se urmăreşte obţinerea de rezultate educaţionale maxime, prin gestionarea resurselor existente, principiul recunoaşterii şi garantării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

„În spiritul acestui principiu (al eficienţei – n.r.), se aprobă minimum 2 variante – maximum 3 variante de manual şcolar de bază”, se mai arată în proiect.

În cazul manualelor pentru disciplinele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, pot fi achiziţionate manuale din ţara de origine a minorităţii respective, după o evaluare prealabilă realizată prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, în conformitate cu prezenta lege, precizează un articol al acestei iniţiative legislative.

„În vederea evaluării manuscriselor autorilor/ coautorilor, se constituie grupuri de evaluatori formate din cadre didactice din învăţământul preuniversitar/ superior, selectate în baza apelului public de selecţie, plătiţi în baza unor reglementări aprobate de către Ministerul Educaţiei Naţionale. (…) Manualele şcolare de bază se prezintă astfel: a) în format manuscris; b) în format electronic needitabil; c) în variantă digitală interactivă. Ministerului Educaţiei Naţionale îi revine obligaţia de a asigura manuale şcolare pentru toate disciplinele la începutul fiecărui an şcolar, aşa cum este stabilit prin actele normative de organizare a anului şcolar”, mai spune proiectul.

De asemenea, proiectul de lege prevede că dreptul profesorului de a selecta manualul şcolar considerat cel mai adecvat, aşa cum este reglementat de Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, este garantat prin prezenta lege şi nu poate fi încălcat, iar în cazul unor schimbări de programă, înainte de reeditare, fiecare manual şcolar este reevaluat de grupuri de experţi.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect, iar Senatul este for decizional în acest caz. AGERPRES